Hramul Catedralei episcopale „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca
19:47, duminică, 28 august, 2016 | Cuvinte-cheie: Adormirea Maicii Domnului, hram, soroca

La data de 28 august creștinii ortodocși celebrează cea mai însemnată și frumoasă sărbătoare consacrată Născătoarei de Dumnezeu – Adormirea Maicii Domnului. La acest praznic mariologic creștinii soroceni consemnează hramul Catedralei episcopale și al orașului.
Sfînta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul IOAN, episcop de Soroca, vicarul Mitropoliei Moldovei și paroh al acestui sfînt locaș, participînd și un sobor de preoți, dar și numeroși credincioși.
În timpul slujbei, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, diaconul Eugen SPRÎNCEAN, student al anului II la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, a fost hirotonit în treapta de preot, acordîndu-i-se și prima distincție preoțească, bedernița.
La sărbătoare au mai fost prezenți Dl Mihai MÎȚU, președintele raionului și Dl Victor SĂU, primar de Soroca.
După Liturghie a fost săvîrșit un Te Deum cu înconjurul Catedralei, iar mai apoi, episcopul IOAN a adresat mesaj de felicitare și binecuvîntare tuturor celor care au venit să aducă laudă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/





















Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii...
„Ridicați porțile și în chip frumos primiți pe aceasta, pe Maica Luminii celei pururea fiitoare…, căci în această zi cerul...
Biserica Ortodoxă sărbătorește la 15/28 august în fiecare an Adormirea Maicii Domnului, ultimul praznic împărătesc din anul bisericesc, sărbătoare pregătită...
„De obicei, ne sărbătorim ziua de naștere ca fiind ziua venirii noastre pe pământ și ne ferim a cugeta la...
Cuvânt de mulțumire la Adormirea Maicii Domnului al arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, rostit după Sfânta Liturghie din ziua...
Biserica Ortodoxă sărbătorește la 15/28 august, Adormirea Maicii Domnului, ultimul praznic împărătesc din anul bisericesc, sărbătoare pregătită printr-un post strict...
Luni, 28 august 2023, catedrala episcopală din municipiul Soroca și-a sărbătorit hramul – Adormirea Maicii Domnului. La slujba praznicală au...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău