Hramului Sfintei Mănăstirii Hîncu, cinstit prin slujbă arhierească, într-o atmosferă praznicală deosebită - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Hramului Sfintei Mănăstirii Hîncu, cinstit prin slujbă arhierească, într-o atmosferă praznicală deosebită

10:47, miercuri, 28 octombrie, 2020 |

Marți, 27 octombrie 2020, când Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, au oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire Hîncu, cu ocazia cinstirii hramului mănăstirii date.

Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, cu Hramul „Sf. Mare Mc. Pantelimon”, din complexul mănăstirii. La miezul nopții clericii mănăstirii au oficiat Sfânta Liturghie și în biserica cu Hramul „Sf. Parascheva”.

În dimineața zilei Ierarhul, a fost întâmpinat de Stareţa acestui aşezământ monastic, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), împreună cu obştea monahală, un sobor impunător de slujitori şi mulţimile de credincioşi veniţi la Hramul Mănăstirii.

Slujba praznicală a adus la mănăstire distinși oaspeți din țară și de peste hotare, dornici de a fi prezenți la marea sărbătoare, dar și pentru a felicita omagiata zilei, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), stareţa mănăstirii, care îşi dă silinţa pentru edificarea şi înfrumuseţarea acestui sfânt așezământ.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul de maici a Mănăstirii Hîncu.

La Liturghia au participat stareţi şi stareţe din cuprinsul Episcopiei noastre.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul PETRU a ţinut un cuvânt de învăţătură din viaţa Cuvioasei Parascheva, menționând printre altele, următoarele: ,,Din viața Cuvioasei Parascheva, plină de dăruire, în mod deosebit, două fapte atrag atenția tuturor, cerându-se a fi urmate: în primul rând, dreapta credință, prin care a biruit încercările răului, și, în al doilea rând, dreapta viețuire, plină de fapte bune, către toți cei din nevoi.

Pentru slujirea Mântuitorului Iisus Hristos, Sfânta Parascheva a renunțat la cele trecătoare, s-a curățit pe sine, precum un diamant, scos din adâncurile pământului, s-a identificat cu cei din nevoi, slujindu-i și ajutându-i, devenind o lumină, care luminează veacuri întregi, toate generațiile ce se perindă

lângă sfintele ei moaște. Virtuțile dobândite de Sfânta, au fost dobândite din nevoințele și luptele necurmate, cu darurile credinței, rugăciunii și răbdării.

Aceste virtuți, suntem chemați și noi să le urmăm, viața Sfintei devenind model de urcuș, pentru fiecare creștin. Ea pururi mijlocește pentru toți, care o cheamă în ajutor, atingându-se de sfintele ei moaște. Izvor de sfințenie izvorăște cea purtătoare de putere dumnezeiască, care a biruit firea și legile omenești, și care, cu multă milă, privește către toți cei care o cheamă în ajutor.

Mari sunt darurile împărtăşite nouă de Dumnezeu prin această aleasă de Dumnezeu fecioară. Ea a fost și este pentru ţara noastră ca un scut de apărare, a fost cea care a sprijinit famiile cele dezbinate întărindu-le casele lor, împăcându-i pe soţii cei certaţi care erau gata să divorţeze. Anume ea a fost cea care a vindecat pe mulţi dintre bolnavi de bolile şi neputinţele lor. Sf. Parascheva i-a iubit dintotdeauna pe cei necăjiţi şi împovăraţi fiind asemenea Domnului, milostivă şi iubitoare de oameni!

Să luăm din viaţa ei exemplul milosteniei, să ne deprindem cu postul şi cu nevoinţele duhovniceşti fugind de slava deşartă şi căutând slava cea dumnezeiască şi astfel credem şi nădăjduim că şi noi, cei ce astăzi purtăm trup, suntem cuprinşi de neputinţe, ne vom învrednici cu rugăciunile Sfintei de mila lui Dumnezeu şi de viaţa cea veşnică”.

În timpul Sfintei Liturghii, Ierodiaconul ANTONIE (Brînzeanu), viețuitor și slujitor al sfintei Mănăstiri Hîncu, a fost hirotonit în treapta de ieromonah, pe seama mănăstirii date.

De asemenea, creştinii  ce au venit astăzi în număr mare să se roage şi să ceară ajutorul şi mijlocirea cuvioasei Parascheva către Sfânta Treime s-au bucurat de posibilitatea de a se închina părticelelor de moaşte ale sfintei care se află de mai mult timp ca semn de binecuvântare la sfânta mănăstire, dar și la alte sfințenii deosebite puse spre închinare.

Alături de creștinii prezenți, la Sfânta Liturghie a luat parte și Dnl Igor DODON, Președintele Rep. Moldova, dimpreună cu Prima Doamnă, Dna Galina DODON.

La final Streța Mănăstirii, omagiată zilei, Egumena PARASCHEVA, (Cazacu) a fost felicitată de către Preasfințitul Episcop PETRU, dorindu-i sănătate sufletească și trupească, putere și ajutor pentru a putea și-n continuare, alături de obște să înfăptuiască lucruri frumoase și mântuitoare în această Sfântă Mănăstire.

Sursa: http://episcopia-ungheni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com