„HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT” – Învierea Domnului celebrată la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”
5:46, duminică, 28 aprilie, 2019 | Cuvinte-cheie: Catedrala „Nașterea Domnului”
„HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT” – este salutul care a răsunat în această noapte luminată la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău în timpul Serviciului divin praznical săvârșit de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, căruia i-a coliturghisit Secretarul mitropolitan Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, precum și soborul de slujitori ai Catedralei.
Răspunsurile liturgice în noaptea Învierii au fost oferite de Corul mixt al Catedralei Mitropolitane, dirijat de Dna Dirijor Angela Angheni și Corul „Romana”, condus de presbitera Natalia Brașoveanu.
Alături de sutele de credincioși care au inundat sfântul locaș și scuarul acestuia, la slujba de Înviere a participat Excelența Sa Președintele RM, dl Igor Dodon, precum și alți înalți demnitari de Stat.
Cu prilejul Praznicului praznicelor, a fost dată citirii Pastorala Chiriarhului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în care se menționează:
Luminatul Praznic al Învierii Mântuitorului ne oferă bucuria de a vă întâmpina cu vestirea îngerească:
„Hristos a Înviat!”
Slăvitul și vrednicul de laudă, Apostolul Pavel, ne îndeamnă să ne bucurăm întru Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel Răstignit și Înviat, Cel ce a călcat moartea și a biruit iadul. Omul credincios, „sărac cu duhul”, „flămând și însetat”(Matei 5,3-6) de dreptatea Domnului, nu caută bucuria și sensul vieții în „rodul de grâu, de vin şi de untdelemn ce s-a înmulțit” (Psalmul 4, 7), nici nu se satisface cu bucurii lumești și mercantile, ci desfătarea sufletului lui este Iisus, Biruitorul morții, Cel ce prin Înviere „a însemnat peste noi lumina feței Sale” (Psalmul 4,6).
Trăind în Lumina Învierii, credinciosul se lasă stăpânit de „Hristos, Adevăratul Dumnezeu, Cel ce are stăpânire asupra vieții și a morții”(Ecfonis liturgic). Astfel nu mai este cuprins de frica acestei lumi, care tinde să devină tot mai violentă, nu mai este biruit de întristarea și deznădejdea, ce vin din instabilitatea și nesiguranța societății, ci bucuria și „nădejdea lui, spre Domnul Dumnezeul lui”(Psalmul 145, 5).
Această bucurie și nădejde o împărtășește cu toți: cu familia și comunitatea; cu frații și rudeniile; cu prietenii și străinii; cu cei de aproape și cei de mai departe; cu cei dragi și cu cei ce au ajuns în supărare. „Luminându-se cu prăznuirea”(Stihirile Paștilor), caută să biruie iadul urii și supărării dintre ei. Își cere iertare și toate le iartă. Nu mai amintește de cele vechi, nu mai pomenește de cele rele. Pe toate le socoate nevrednice de a fi păstrate, dacă strică dragostea dintre frați. Banul pierdut, cinstea rănită, ascensiunea în carieră zădărnicită, biruința în curse și competiții împiedicată, nimic din acestea nu-l opresc de a ierta „toate pentru Înviere”( Stihirile Paștilor) și a se împăca cu toți. Renunțând la ele și iertând, se poate dobândi Împărăția lui Dumnezeu, iar exagerându-le valoarea și preferându-le în locul păcii lui Hristos între frați, se poate ajunge a fi „aruncat în întunericul cel mai din afară” (Matei 22, 13).
Iubiții mei frați, cei din țară și cei din diasporă,
Sărbătoarea Sfintelor Paști, este Ziua Împărăției lui Dumnezeu „pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34) celor ce lucrează faptele dragostei de aproapele.
Dragii mei, să nu ne înstrăinăm unul de altul și să nu ne învrăjbim din cauza sau de dragul unor lucruri efemere, căci spune dumnezeiescul Cuvânt „ce-i folosește omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” (Marcu 8, 36). Să nu pierdem sufletele prin ură, ci să câștigăm prin dragoste Împărăția, trăind în pace „Ziua, pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea” (Psalmul 117, 24).
În continuarea Sfintei Liturghii, Mitropolitul Vladimir a citit Evanghelia în limba latină, după care slujitorii au dat citire pe rând pericopei Evanghelice în limbile slavonă, franceză, engleză, portugheză și greacă.
Aproape de zorii zilei, după slujbă, Întâistătătorul, salutând credincioșii cu tradiționalul salut pascal, a sfințit prinoasele acestora.
Și în acest an, prezența masivă a credincioșilor la serviciul divin al Sfintelor Paști, a demonstrat încă o dată unitatea poporului în jurul Bisericii și a credinței strămoșești.
Slujba Pascală a fost transmisă în direct de Compania Teleradio Moldova Radio și on-line pe TRM.MD, iar comentariile liturgice fiind oferite de către jurnalistul Iulian Proca.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media
Sursa: www.mitropolia.md