Iată care este taina rugăciunii!
15:54, joi, 17 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: adevar, arsenie boca, credinta, crestinism, diavol, dragoste, dumnezeu, luptă duhovnicească, rugăciune, Sfantul Apostol Petru, sinceritate, suflet, trup

Pentru a lămuri obiceiul creştinilor de a se ruga unul pentru altul, de a cere rugăciunea fraţilor, vă amintesc că Iisus Hristos zice către Sfântul Petru: „Dar Eu m-am rugat pentru tine ca să nu scadă credinţa ta” (Luca 22, 32). Când Sfântul Apostol Petru era în temniţă, credincioşii se rugau pentru eliberarea lui. Mântuitorul spune: „Mărturisiţi-vă păcatele unul altuia şi rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea dreptului în lucrarea ei” (Iacov 5, 16).
Iată care este taina rugăciunii! Lucrarea împreună, pentru ca cel slab la minte să capete minte ascuţită, cel leneş să se trezească printr-o lucrare vie… Un duh are putere să se transmită altui duh, poate acţiona în chip binefăcător unul asupra altuia, să-l atragă spre luare aminte, să-l încurajeze dacă e în deznădejde, să-l abată de la un viciu şi să-l îndemne spre o sfântă lucrare, iar în acest fel, ajutându-se unul pe altul, se fac mai cucernici, mai nevoitori şi mai plăcuţi lui Dumnezeu. Iată felul în care trebuie să ne rugăm şi pentru aproapele!
În ce priveşte, însă, mijlocul de a ne ruga pentru aproapele, trebuie să băgăm de seamă că puterea acestei rugăciuni constă într-o sinceră părtăşanie creştină la necazurile aproapelui şi pe măsura aceasta are o influenţă asupra sufletului lui. De aceea, în timpul când ne amintim de aproapele trebuie ca, ridicând ochii minţii spre Dumnezeu, să aducem rugăciune în chipul următor: „Milostive Doamne, fie voia Ta, care vrei ca toţi să se mântuiască şi să ajungă la înţelegerea adevărului: miluieşte şi mântuieşte pe robul Tău (numele), primeşte această dorinţă a mea ca pe un strigăt de dragoste poruncit de Tine!”.
Din Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 84-85


Un dialog între un pelerin și un duhovnic. Pelerinul: Binecuvântați, Părinte. Părintele: Domnul să te binecuvânteze, fiul meu. Ești singur?...
Pe cel ce merge spre soare, umbra îl urmează; iar de la cel ce se îndepărtează de soare, umbra se...
– Părinte, atunci când cineva trage o concluzie greşită despre o acţiune a mea, trebuie să explic cum am acţionat?...
Decalogul lui Ernest Bernea, mereu actual de revizuit și de (re) înțeles. 1. Iubiţi adevărul; nu puneţi în scenă ca...
Pentru cei care spun că s-au smintit vom pune retoric o întrebare: Ce va spune cineva mergând la un concert...
Cum să ne rugăm lui Dumnezeu dacă ne rugăm mereu de oameni, care fără ajutorul lui Dumnezeu nu pot să...
Dacă în această sală ar fi existat foarte mulți oameni sau o grămadă de obiecte stivuite, cum am fi mai...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău