Icoana Maicii Domnului de la Poceaev sărbătorită la Mănăstirea Saharna
16:32, duminică, 5 august, 2018 | Cuvinte-cheie: episcop ioan mosnegutu, saharna

În Duminica a X-a după Cincizecime care anul acesta a coincis cu sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev, având binecuvântatea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Saharna, la care au participat Arhimandritul ADRIAN (Baciu), Starețul mănăstirii, clerul mănăstirii, dar și numeroși pelerini.
În cuvântul predicatorial, Vlădica IOAN a împărtășit pelerinilor crâmpeie din istoria Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev, care este una dintre cele mai cinstite sfinte odoare în toată lumea slavă: este cinstită în Rusia, Bosnia, Serbia, Bulgaria și alte locuri.
După Liturghie, a fost oficiat un Tedeum de mulțumire, iar mai apoi, Episcopul Ioan a transmis mesajul de binecuvântare al ÎPS Mitropolit VLADIMIR, care astăzi a oficiat Sfânta Liturghie în orașul Basarabeasca.
Icoana Maicii Domnului de la Poceaev este prăznuită vineri în Săptămâna Luminată, pe 23 iulie/5 august și pe 8/21 septembrie.
Sursa: www.ioanmosnegutu.info




























Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
În a doua parte a zilei de luni, 7 aprilie 2025, am vizitat orașul Rîșcani, unde am săvârșit rânduiala punerii...
„Să luăm aminte…” din 23 martie 2025 // Sărbătoarea Duminicii Sfintei Cruci. Sursa: Teleradio Moldova...
În cadrul lucrărilor Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, i-a conferit Preasfințitului Ioan,...
Mari sunt faptele credinţei! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc...
În Duminica a 32-a după Pogorârea Sfântului Duh, 2 februarie 2025, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, cu binecuvântarea...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova