Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos

Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume.

Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit.

Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine

(Ioan 17, 6-7)

Tot ce avem în această viaţă ne este dăruit de Dumnezeu. Însăşi viaţa este darul preţios al Domnului pentru toată lumea. Dumnezeu este dragoste, şi prin această dragoste El Însuşi este Viaţa.„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu, decât prin Mine”, spune Hristos (Ioan 14, 6). Prin Dumnezeu le avem pe toate, şi toate încheie cu Dumnezeu. De aceea şi spune Mântuitorul în Apocalipsă: „Eu sunt Alfa şi Omega. Începutul şi sfârşitul”. Cuvintele acestea sunt repetate de trei ori în toată Sfânta Scriptură, şi unica carte unde ele sunt prezentate este Apocalipsa (1, 8; 21, 6; 22, 13). Sfântul Ioan Teologul, cel care a primit această descoperire a Apocalipsei, repetă aceste cuvinte de trei ori, subliniind că fără Dumnezeu nimic nu există. Tot el începe Sfânta sa Evanghelie cu cuvintele„La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1, 1). Cât este de important să nu uităm nici pe o clipă acest adevăr! În mod paradoxal, creştinul de azi tocmai această esenţă o şi neglijează.

Rugându-se înaintea Cinei celei de Taină, Fiul spune Tatălui: „Toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele” (Ioan 17, 10). Aceste cuvinte ale Mântuitorului Hristos se refereau la ucenicii Săi, în care El s-a preaslăvit. Hristos S-a deşertat în întregime pentru iubiţii Săi, pentru ca lumea să aibă viaţă din plin. Preotul repetă aceste cuvinte de fiecare dată când săvârşeşte Sfânta Liturghie, înălţând vasele cu pâinea şi vinul ce se prefac în Însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos, şi rostind: „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie aducem de toate şi pentru toate!” Dacă noi am simţi din plin aceste cuvinte! Dacă noi am veni la Sfânta Liturghie ca să ne unim cu Hristos, ca toate ale Sale să fie ale noastre, şi toate ale noastre să fie ale Sale! În timpul Serviciului Divin noi credem că slujim lui Hristos, însă în realitate, El nouă ne slujeşte. Noi doar repetăm, „Doamne, miluieşte” sau „dă, Doamne”, dar Dumnezeu este care ne slujeşte neîntrerupt,permanent. Dumnezeu este cel care Se revarsă pe Sine pentru noi, se goleşte de Sine, pentru ca noi să fim plini. Cel care prooroceşte, predică, se răstigneşte, moare, învie în continuu pentru noi.

Omul nu caută să îl aibă pe Hristos în întregime. „Pe Întregul Dumnezeu? Nu, mulţumesc! Doar un pic de sănătate, belşug în casă, pace în familie, înţelegere cuvrăjmaşii, atât”. Îi este greu, chiar, cu neputinţă, să-L primească pe Hristos în întregime. Nu doar o Părticică întinsă de preot la sfârşitul Liturghiei, ci pe Întregul Hristos, ca „toate ale mele să fie ale Tale, şi TOATE ale Tale să fie ale mele”. Toate, adică, şi patimile, şi suferinţa, şi sângele vărsat, şi dragostea nemărginită. Toate, adică, şi moartea, şi învierea. Alfa şi Omega. Atunci când a înţeles puterea lui Hristos, Simon Petru a strigat consternat, „Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos” (Luca 5, 8). Văzând minunea cu vindecarea celor îndrăciţi, Gadarenii nu s-au bucurat pentru consătenii lor vindecaţi, ci s-au îngrozit pentru sine, pentru avuţiile lor, rugându-L pe Hristos să plece din ţinutul lor (Matei 8, 34).

Acum, la peste 2000 de ani după aceste evenimente, noi, asemenea gadarenilor, îl izgonim pe Hristos cu neiubirea noastră de fraţi, cu ţinerea de minte a răului, cu neînfrânarea, cu multe, multe alte. Medicul îl urăşte cel mai mult pe pacient, şoferul este iritat de pieton, poliţistul de petiţionar, preotul de enoriaş, dascălul de şcolar, părintele de fiu, funcţionarul de contribuabil. Şirul este interminabil. Omul vine la biserică să cumpere lumânări, icoane, să „plătească slujbe”, să „comande acatiste” – vine la un combinat de servicii religioase. Aşa este mai comod. De câte ori m-au întrebat „cumpărătorii de rituri” – „Părinte, cât costă slujba de pomenire (botezul, cununia, etc., etc.)”. Neobosit le spun – costă mult: toată inima, tot sufletul tău. Ar fi mai simplu să vii şi să plăteşti „cât costă”. Ai plătit, ai dreptul să ţi se slujească, să ţi se cânte, să ţi se tămâieze, să ţi se citească. În mod consecvent, omul vine ca să i se slujească, şi e corect, în aparenţă, pentru că Hristos ne slujeşte permanent. Dar unica plată pe care o vrea de la noi Dumnezeu este ca noi să ne dăruim în întregime, ca toate ale Sale să fie ale noastre, şi toate ale noastre să fie ale Sale!

Preot Constantin Cojocaru, http://preotconstantincojocaru.blogspot.md/