Împărtăşirea nu trebuie considerată după idei fixe, numaidecât deasă sau rară

– Unii părinţi duhovnici recomandă deasa împărtăşire, alţii recomandă împărăşirea mai rară, ambele părţi invocând argumente scripturistice şi patristice. Cum vă explicaţi existenţa acestor două curente divergente în sânul Bisericii privind tocmai taina unităţii ei? Care consideraţi că este poziţia cea mai potrivită trăirii Evangheliei în zilele noastre?

– Problema vieţii de trăire creştină şi de unire cu Dumnezeu nu se pune din punct de vedere istoric. Nu trebuie să ne mărginim sau să ne priponim de istorie. Nu, este vorba de permanenţă. Nu recomand o stare de nevoinţă ca mijloc neapărat de mântuire, ci recomand o stare de prezenţă continuă, care nu are obstacol, care nu are moment istoric sau politic. Să ne orientăm după un lucru. Dacă trăieşti o sută de ani, inima bate o sută de ani neîncetat, zi şi noapte. Ei, inima asta bate numaidecât pentru ca să întreţină o fiinţă fizică, ci pentru ca noi, cu orice chip, să simţim că trebuie să fim prezenţi, cu mintea şi cu totul, la Dumnezeu. În permanenţă.

Aşa cum am spus, împărtăşirea nu trebuie considerată după idei fixe, numaidecât deasă sau rară. Rară, pentru că e prea mare Dumnezeu, prea mare harul Său. Şi îţi trebuie o pregătire. Dacă n-ai haină de nuntă… Păi Scriptura spune că te leagă şi te dă afară. Deci trebuie să fii pregătit. Şi dacă te împărtăşeşti foarte des, începi, ca fiinţă omenească nerodată, neşlefuită, s-o iei ca un obicei, nu cu teamă şi cu frică de Dumnezeu. Dacă ai această teamă de Dumnezeu cu adevărat şi te gândeşti la importanţa acestui fapt, atunci eşti bun de împărtăşit mai des. Dar dacă o iei din obişnuinţă sau zilnic, cum am auzit că se face în unele părţi, este o greşeală extrem de mare. Pentru că nu postirea în sine decide, dar ea este necesară, ca să te mai strujească niţel trupeşte. Trupul acesta trebuie să existe şi să împlinească o serie de lucruri ale firii. Dar să fim împotriva exagerării lucrurilor. Şi atunci e necesară postirea, dar ea nu este comandată calitativ.

Din Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  p. 52-53