În apărarea lui Valeriu Gafencu ”Sfântul Închisorilor”

Valeriu Gafencu ”Sfântul Închisorilor” este rejudecat de oficialii guvernamentali. Călătorind cu gândul spre vremurile tulburi ale României interbelice, încercăm să-i oferim dreptul la apărare lui Valeriu Gafencu, tânărul asasinat în Gulagul Comunismului românesc.

Guvernul României, prin intermediul Institutului Naţional pentru Studiul Holocaustului în România „Ellie Wiesel“, instituţie guvernamentală subordonată primului ministru Victor Ponta, conform cu O.U.G. nr. 16 / 08.05.2012, a solicitat Primăriei Tg. Ocna retragerea titlului de ”Cetăţean de Onoare” acordat post-mortem, prin HCL nr. 17 / 10.02.2009, deţinutului politic Valeriu Gafencu, decedat în închisoarea comunistă de la Tg. Ocna, ca urmare a regimului de exterminare la care a fost supus.

Acţiunea iniţiată ar fi fost demnă de toată lauda dacă în speţă am fi aflat un legionar care a asasinat evrei în timpul pogromurilor organizate de Mişcarea Legionară sau un oficial militar al dictaturii Mareşalului Ion Atonescu, implicat în deportarea şi asasinarea sistematică a evreilor din România. Solicitarea INSHR ”Ellie Wiesel” nu are însă ca obiect legitima condamnare publică şi oficială a unui asasin, ci loveşte neargumentat, cu o înspăimântătoare superficialitate a argumentelor juridice, istorice şi morale, în memoria unui tânăr care a plătit cu libertatea şi apoi, cu viaţa, o alegere pe care a făcut-o la vârsta studenţiei. Un om tânăr al cărui comportament creştinesc, demn şi curajos în faţa chinurilor inimaginabile la care a fost supus de torţionarii comunişti, i-a adus respectul din partea poporului care l-a cinstit cu supranumele de ”Sfântul Închisorilor”, aşa cum l-a numit evreul convertit la creştinism, monahul Nicolae Steinhardt.

Să cităm şi să analizăm pe rând argumentele pe care le utilizează Guvernul României, prin intermediul INSHR ”Ellie Wiesel”, în acest nerealist demers de a rejudeca post-mortem o victimă a Gulagului Comunismului românesc.

Argumentele Guvernului contra lui Valeriu Gafencu – amatorism juridico-istoric

Argumentul Guvernului (1): ”Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, prin sentinţa nr.485/94 din 25 mai 1941, a dispus condamnarea într-un lot de 18 persoane a lui Valeriu Gafencu, pentru participarea la Rebeliunea Legionară. Gafencu a fost învinuit de faptul că în calitate de conducător al organizaţiilor şcolare Frăţiile de Cruce din Iaşi a instigat direct pe elevii Liceului Naţional, Liceul Internat şi Liceul de Fete ”Oltea Doamna” la nesupunere faţă de legile şi autorităţile şcolare, determinându-i în ziua de 23 ianuarie 1941 să suspende cursurile. Această instigare a avut ca urmare declararea grevei de către elevii sus arătatelor licee. Valeriu Gafencu a fost condamnat la 3 luni şi o zi închisoare corecţională şi 2000 lei amendă corecţională pentru faptul de ”Instigare publică”, prev. şi penal de art. 327 al 1 C.P. comb. cu art. 177 C.J.M. şi I.D. nr. 856/938. (CNSAS. Dosar P 013 125, Vol. I, f. 603-614 f.v.)

Analiza noastră: Din text nu reiese că Valeriu Gafencu a comis vreo crimă împotriva vreunei persoane fizice – român, evreu sau de altă naţionalitate. El a reuşit să determine elevii de la trei importante licee din Iaşi să intre în grevă şi să protesteze împotriva lui Ion Antonescu, care declanşase acţiunile de înlăturare de la conducerea ţării a legionarilor lui Horia Sima. Faptul că sute de elevi au intrat în grevă la îndemnul lui Valeriu Gafencu demonstrează, pe de o parte, capacitatea extraordinară a tânărului de 20 de ani de a mobiliza tinerimea, iar pe de altă parte, aderenţa tinerilor elevi din acele vremuri la ideologia legionară. Oricum am interpreta însă acţiunile lui Valeriu Gafencu în timpul Rebeliunii Legionare, este imposibil să concluzionăm că acestea reprezintă complicitate la vreun asasinat ori la vreo acţiune criminală antisemită. O dovadă este însăşi durata extrem de mică a condamnării la pedeapsa cu închisoarea – 3 luni şi o zi – stabilită de Tribunalul Militar.                                                                 .

Argumentul Guvernului (2): ”Valeriu Gafencu a fost condamnat în data de 5 decembrie 1941, de către Curtea Marţială a Corpului 4 Armată prin sentinţa nr. 2374/941 cu unanimitate de voturi făcând aplicaţiunea art. 5 şi 7 al. I din D.L. nr. 236/ 941 şi art. 326 C.J.M., pentru Crimă de constituire de asociaţiune şi activitate legionară potrivnică ordinei existente în stat prev. şi penal de art. 5 şi 7 al. I din D.L. nr. 236/ 941, la 25 ani muncă silnică şi 1000 lei cheltuieli de judecată. (Dosar CNSAS)”

Analiza noastră: Din text nu reiese că Valeriu Gafencu a realizat acţiuni antisemite sau de complicitate la pregătirea ori executarea unor asasinate îndreptate împotriva unor minorităţi sau indivizi. Dacă anexat la sentinţă ar exista probe că Valeriu Gafencu a participat la organizarea unor astfel de acţiuni, presupunem că Guvernul Ponta, prin INSHR ”Ellie Wiesel”, le-ar folosi ca argumente suplimentare în adresa pe care a înaintat-o către Primăria Tg. Ocna. Utilizând strict textul sentinţei la care fac referire oficialii guvernamentali, se poate concluziona că Valeriu Gafencu a fost condamnat de Curtea Marţială pentru acţiuni de sorginte legionară îndreptate împotriva dictaturii militare instaurate de Ion Antonescu, nimic legat de crime comise împotriva evreilor.

Argumentul Guvernului (3): ”Având în vedere că Valeriu Gafencu a fost membru al unei organizaţii fasciste, fapt pentru care a fost condamnat de două ori de către statul român, precum şi faptul că nu a fost niciodată condamnat la închisoare de către regimul comunist, considerăm că acordarea titlului de cetăţean de onoare reprezintă recunoaşterea şi încurajarea morală a imaginii unei persoane care a militat pentru valori şi principii incompatibile cu valorile democraţiei”.

Analiza noastră: Principala eroare comisă în text este susţinerea ideii că Valeriu Gafencu a fost condamnat de statul român pentru că era membru al unei organizaţii fasciste. Să restaurăm realitatea istorică: Mişcarea Legionară, organizaţia fascistă în care era membru Valeriu Gafencu, proclamase Statul Naţional Legionar şi a condus statul român prin colaborarea dintre Ion Antonescu şi Horia Sima. Lupta între camarila militară a lui Ion Antonescu şi legionarii lui Horia Sima a fost o luptă pentru putere, ambele tabere fiind de esenţă anti-democratică, utilizând toate pârghiile de care dispuneau, inclusiv forţa armată şi instanţele militare de judecată. Tânărul de 20 de ani, Valeriu Gafencu, a fost doar o victimă colaterală a acestei lupte politice sângeroase.

Dacă oficialii Guvernului Ponta ar fi citit măcar Wikipedia, ar fi aflat următoarele date istorice: ”La 5 septembrie 1940, Antonescu a cerut Regelui Carol al II-lea să-i acorde puteri depline, suspendarea Constituţiei şi dizolvarea Parlamentului şi în seara aceleiaşi zile, i-a cerut Regelui să abdice şi să părăsească ţara. Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940 şi s-a expatriat, cedând tronul fiului său Mihai I. La 14 septembrie 1940 lua fiinţă Statul Naţional Legionar Român. Horia Sima, şeful Mişcării Legionare, numit de Ion Antonescu în funcţia de Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, se considera creatorul şi sufletul acelui guvern.”

După Rebeliunea Legionară, provocată de lupta pentru putere între cele două forţe dictatoriale care conduceau ţara – Mişcarea Legionară şi militarii grupaţi în jurul lui Antonescu – statul român nu a redevenit o democraţie, ci s-a transformat într-o dictatură militară sângeroasă controlată de camarila militară a Mareşalului Ion Antonescu. Rezultă că Valeriu Gafencu a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea de o dictatură militară – ale cărei principii de funcţionare au rămas fasciste şi antidemocratice, ca şi cele din fostul stat naţional legionar – sentinţă ce are un identic conţinut imoral, prin izvorul ei juridic (o Curte Marţială subordonată unei dictaturi militare) ca şi sentinţele date de dictatura comunistă împotriva legionarilor care au luptat ca partizani în munţi, împotriva trupelor Securităţii, în anii ’50.

Argumentul că Valeriu Gafencu nu a fost condamnat de regimul comunist –  adică, el nu ar fi o victimă a comunismului! – este o aberaţie. Atunci când comuniştii au preluat puterea în stat, Valeriu Gafencu era deja în închisoare, rejudecarea lui ar fi fost inutilă. Modul în care au fost vânaţi şi asasinaţi legionarii care au participat la luptele armate anti-comuniste din munţi împotriva trupelor de Securitate, cât şi crimele teribile (vezi Experimentul ”Piteşti”) comise împotriva deţinuţilor politici, inclusiv a legionarilor, dovedesc foarte clar atitudinea comuniştilor faţă de legionari. Evident, contra-argumentul zdrobitor este că Valeriu Gafencu a murit închisoarea comunistă, ca urmare a regimului de exterminare, deci el ESTE O VICTIMĂ A REGIMULUI COMUNIST!

Nu insistăm la referirile pe care oficialii guvernementali le fac la Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României şi la Legea nr. 107 / 2006 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob. Vom face doar două precizări – Prima: nu există probe directe sau indirecte (doar interpretări stupide!) că membrii Consiliului Local Tg. Ocna ar fi iniţiat, organizat, săvârşit sau sprijinit acţiuni totalitare legionare, rasiste şi antisemite, conform Legii nr.51/1991, atunci când au acordat titlul de Cetăţean de Onoare lui Valeriu Gafencu. A doua: nu există probe directe sau indirecte că Valeriu Gafencu ar fi fost vinovat de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii şi că astfel, promovarea imaginii lui ar intra sub incidenţa Legii nr. 107/2006.

Câteva ultime precizări şi concluzii În opinia mea, prin astfel de acţiuni de rejudecare post-mortem a unor victime ale închisorilor comuniste din România, care nu au avut vreo legatură cu pogromurile şi persecuţiile anti-evreieşti, Institutul Naţional pentru Studiul Holocaustului în România „Ellie Wiesel“ eşuează de la menirea sa de a arăta românilor chipul demonic şi îngrozitor al Holocaustului din România. Eu sunt printre cei care recunosc grozăviile Holocaustului din România. Condamn orice atitudine antisemită şi rasistă pentru că în fiecare om, eu regăsesc chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Totuşi, însăşi această dorinţă de a respecta fiinţa umană şi adevărul mă determină să atrag atenţia oricăror extremişti, inclusiv celor din zona lui ”politically correct”, că a analiza fapte trecute, folosind aberant un amestec otrăvit de răstălmăciri şi de interpretări partizane, conforme nu cu adevărul, ci doar cu bunul plac al unor potenţiali susţinători financiari sau politici, te poate duce la concluzii identic de aberante şi chiar periculoase.

Două exemple de interpretări aberante: faptul că Ana Pauker (născută Hanna Rabinsohn), care se numără printre cei mai importanţi lideri ai comunismului românesc din anii ’50, a fost de origine evreiască înseamnă că ”evreii au adus comunismul în România” (aşa cum se afirmă de către naţionaliştii extremişti)? Evident, răspunsul este NU! Totuşi, există încă mulţi care cred în teoria aberantă că regimul comunist a fost o conspiraţie mondială a evreilor! Un al doilea exemplu: dacă PCR şi UTC au fost condamnate implicit – prin condamnarea comunismului în Parlamentul României – ca organizaţii politice ale unei dictaturi criminale, atunci toţi cei care au fost membri în aceste structuri (4 milioane de români!) trebuie la rândul lor condamnaţi pentru apartenenţă la organizaţii de sorginte comunistă, iar pe unii dintre ei să-i băgăm şi la puşcărie pentru faptul că au făcut, la ordin, ca elevi sau muncitori, un articol de propagandă PCR la ”gazeta de perete” a liceului sau uzinei? Evident, iarăşi, răspunsul este NU! Totuşi, se poate interpreta şi aşa! Despre ideologia legionară este iarăşi necesar să spunem că ideile naţionalismului românesc de la începutul şi mijlocul Secolului XX – care l-au avut printre principalii iniţiatori şi propovăduitori pe istoricul Nicolae Iorga, o vreme foarte admirat de Corneliu Zelea Codreanu tocmai pentru antisemitismul  vehement, fapt trecut sub tăcere de mulţi istorici amatori doar de ”adevăruri” mai puţin incomode – au sedus o tânără generaţie dezamăgită de falimentul României Mari, un vis risipit treptat de faptele de corupţie şi de scandalurile care au afectat viaţa politică a statului român interbelic. Lipsa de modele morale, degradarea democraţiei şi facila metodă de a-i găsi pe cei de altă etnie/religie ca vinovaţi pentru falimentul naţional, au determinat afirmarea pe scena publică a personajului Corneliu Zelea Codreanu. Amestecul de naţionalism şi fundamentalism creştin-ortodox a sedus tinerimea şi intelectualitate română care şi-au făcut din ideile legionare o forţă în dorinţa de a schimba societatea. Rezultatul a fost însă vărsarea de sânge, încălcarea poruncii dumnezeieşti ”SĂ NU UCIZI!”

upă asasinarea lui Codreanu, ideologia legionară a fost transformată de Horia Sima în armă politică şi de control al maselor. Statul naţional legionar a distrus orice urmă de democraţie, iar Rebeliunea legionară a fost prilej de comitere a unor crime înfiorătoare, precum Pogromul de la Bucureşti, îndreptat împotriva cetăţenilor români de naţionalitate evreiască.

În această demonică piesă de teatru pusă în scenă de Ion Antonescu şi Horia Sima – doi adepţi ai crimei ridicată la rangul de raţiune de stat – tânărul de 20 de ani, Valeriu Gafencu a plătit preţul suprem pentru faptul de a se fi lăsat sedus de amăgitoarea promisiune a unui ”rai al românismului” făcută de ideologia legionară. A plătit cu libertatea, însă în închisoarea comunistă L-a redescoperit pe Hristos, răbdând chinurile şi murind cu demnitate alături de miile de victime ale Gulagului Comunismului românesc. În numele adevărului istoric, achitaţi-l pe Valeriu Gafencu, ”Sfântul Închisorilor”!

Sursa: http://adevarul.ro