În Duminica a 14-a după Rusalii, ierarhul Orheiului s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Curchi
14:00, duminică, 2 septembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari, liturghie arhiereasca, manastirea curchi, vicariatul de orhei
În Duminica a 14-a după Rusalii, ierarhul Orheiului s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Curchi. PS Siluan de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al acestei mănăstiri, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica centrală a mănăstirii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, înconjurat de soborul de slujitori și enoriașii prezenți.
„Pilda din evanghelia de astăzi – Pilda nunții fiului de împărat (Matei 22, 2-14) – conține mai multe învățături referitoare la taina mântuirii lumii în Domnul Iisus Hristos, la taina Bisericii și a vieții creștine.
În toată parabola Domnul ne cheamă să ne străduim să fim nu doar dintre cei chemați, ci din cei aleși. Pentru că cei care sunt numai dintre cei chemați, nu numai că decad din lumina cea neînserată, dar și merg în întunericul cel mai dinafară, de vreme ce le sunt legate mâinile și picioarele. Căci toți au fost chemați și cu dreptate vor fi pedepsiți cei care nu au venit la credință.
Celebra expresie de la finalul evangheliei „Mulți sunt chemați, dar puțini aleși” ne arată că numai datorită libertății noastre de alegere putem fi aleși sau nu.
Sfântul Grigorie de Nyssa, interpretând această expresie, spune că toți oamenii sunt chemați la mântuire, dar sunt aleși cei care răspund chemării, cei care se pregătesc să împlinească voia lui Dumnezeu Care-i cheamă la viața veșnică. Toți oamenii sunt chemați în Iisus Hristos la nunta Sa din ceruri, la mântuire, adică la fericirea comuniunii de iubire veșnică, dar devin aleși numai cei care au răspuns chemării lui Dumnezeu prin credință, rugăciune și fapte bune. Aceștia ascultă Sfânta Evanghelie, participă la Sfintele Slujbe, se împărtășesc cu Sfintele Taine, care sunt arvuna nunții fiului de împărat, și ajută pe cei în nevoi. Aleși devin cei care prin nevoințe multe, prin lacrimi de pocăință își curăță haina de la Botez pătată de păcate și se luminează prin Sfânta Spovedanie și prin Sfânta Împărtășanie.
Domnul ne-a arătat prin această pildă ce se va întâmpla cu cei vicleni care au fost chemați și s-au apropiat și s-au botezat, dar nu s-au schimbat în mai bine, nici n-au scăpat prin pocăință de poftele viclene și de patimile necurăției.
Deci, fraților, să scoatem și noi haina care este sfâșiată de beție și de îmbuibarea pântecelui, întinată de trupul și de neînfrânarea ei, și să ne îmbrăcăm așa cum ne spune Prorocul Isaia cu „veșmântul mântuirii și cu haina veseliei” (Isaia 61,10), să îmbrăcăm milostenia, smerenia, cumpătarea, blândețea, prin mijlocirea înfrânării și a înțelepciunii; așa încât să fim vrednici de chemarea și de alegerea ce ni s-a făcut.”
La final, credincioșii au primit binecuvântările arhierești și povețele duhovnicești ale Preasfințitului Siluan, Egumenul mănăstirii Curchi.
Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul arhieresc al mănăstirii Curchi, condus de Dl Dumitru Buga.
Sursa: www.manastireacurchi.md