În Duminica a doua după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
14:47, duminică, 18 iunie, 2023 | Cuvinte-cheie: ÎPS Petru Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni

În Duminica a doua după Rusalii, 18 iunie 2023, duminică în care se cinstesc sfinții locali, Sfinții proslăviți în pământul Moldovei, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni.
În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de preoții și credincioșii prezenți.
După citirea pericopei evanghelice despre chemarea la apostolat a unor ucenici (Mat. 4, 18-23), cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, Prot. Ștefan RÎMBU, a ținut un cuvânt de învățătură, prin care a explicat mesajul evanghelic, vorbind despre chemarea la apostolat a ucenicilor Mântuitorului, prin care se înțelege și se simbolizează chemarea fiecărui creștin de al urma lui Hristos, asemenea ucenicilor.
Întrucât suntem în perioada postului închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel, credincioșii care s-au pregătit cuviincios, au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.
După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe credincioși cu Sfânta Duminică, adresându-le învățături duhovnicești, dorindu-le totodată o săptămână binecuvântată și post rodnic în fapte mântuitoare în continuare.
După aceasta, Înaltpreasfinția Sa a ofeir fiecărui credincios prezent la Sfânta Liturghie câte o iconiță și alte darui și sfințenii din Țara Sfântă, de unde s-a întor de curând
Răspunsurile liturgice au fost date la strană de Corul Catedrale Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.
Menționăm că la ora 6 a fost săvârșită prima Sfântă Liturghie de către Prot. Nicolai BOIAN.
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/



































Miercuri, 22 octombrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a primit la Palatul Mitropolitan din Chișinău vizita Înaltpreasfințitului...
Duminică, 1 iunie 2025, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove înconjurat...
“Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice...
Vineri, 14 martie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a efectuat o vizită la Mănăstirea Răciula, prilej în care a felicitat pe Preacuvioasa...
Vineri, 14 martie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a vizitat Mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului” din s. Răciula, raionul Călărași, pentru a felicita...
În cadrul ședinței Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, din 11 martie 2025, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, i-a...
Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, împlineşte marți, 29 octombrie 2024, 57 de ani. Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc