În Duminica a IV-a din Postul Mare, a prăznuirii Cuviosului Ioan Scărarul, PS Siluan, Episcop de Orhei, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Curchi
12:44, duminică, 26 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: duminica sf ioan scararul, manastirea curchi

În Duminica a IV-a din Postul Mare, „a Sfântului Ioan Scărarul”, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Stareț al Mănăstirii Curchi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul oștii monahale de la Curchi.
Duminica aceasta, a IV-a a Postului Mare, este închinată unuia dintre marii sfinți ostenitori ai vieții creștine: Sfântului Ioan Scărarul, cea mai sfântă icoană a unui model de creștin realizat. Biserica ne pune în față în această duminică figura acestui mare ascet pentru a ne aminti acest model de viață petrecut în post și rugăciune și închinat în totalitate lui Dumnezeu, căci în întreaga lui viață de peste 70 de ani n-a făcut altceva decât să-și lucreze sufletul, în așa fel încât să-l apropie cât mai mult de Dumnezeu, dintre care 40 de ani i-a trăit sihăstrește.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, la sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Arhimandrit Augustin, slujitor al Mănăstirii Curchi, a rostit un cuvânt de învățătură în care a prezentat credincioșilor învățătura morală și duhovnicească desprinsă din pericopa evanghelică duminicală, care relatează una din minunile Mântuitorului Iisus Hristos, vindecarea unui fiu lunatic, şi despre viaţa şi învăţătura Sfântului Ioan Scărarul.
„Fie ca marele Cuvios Părinte Ioan Scărarul, împreună cu sfinții 40 de mucenici, să ne fie călăuză sfântă și povățuitor duhovnicesc în acest Post Mare; pildă în fiecare virtute, în rugăciune, dragoste și în toate celelalte virtuți evanghelice; ca fiecare dintre noi să ne construim scara Raiului pe parcursul acestui post și să ajungem la Sfânta Înviere a lui Hristos, la acea desăvârșire a tuturor desăvârșirilor, la bucuria tuturor bucuriilor, și să ne înălțăm sufletele în desfătarea Raiului”. Amin.
Sursa: http://manastireacurchi.md/























Cuvânt al arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, la Duminica a 4-a din Post (a Sf. Cuv. Ioan Scărarul)....
În Duminica a IV-a din Postul Mare, închinată Sfântului Ioan Scărarul, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit...
Numeroși credincioși au fost prezenți astăzi, în Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), la Dumnezeiasca Liturghie...
„Împărăţia Cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Matei 11, 12). Cei ce...
Cine critică cu amărăciune păcatele altora, acela nu are a aştepta nici o iertare pentru păcatele sale. Căci Dumnezeu ne...
Numeroși credincioși au fost prezenți astăzi, în Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din...
Duminică, 26 martie 2017, a IV-a din sfîntul şi Marele Post numită şi a Sfîntului Ioan Scărarul, Preasfinţitul PETRU, Episcop...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova