În Duminica a IV-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim a liturghisit la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei
0:27, duminică, 6 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: episcop nicodim, liturghie, orhei
În Duminica a IV-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a săvîrșit Sfînta Liturghie la Catedrala ”Sf. Nicolae” din orașul Orhei înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și de mulțimea credincioșilor. La serviciul divin Prea Sfinția Sa a înălțat rugăciuni pentru odina cu drepții nou-adormitului Mitropolit Vladimir, Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
În cuvîntul său de învățătură Ierarhul, explicînd credincioșilor pericopa evanghelică despre minunea vindecării slugii sutașului, a atras atenția asupra importanței credinței în viața omului și asupra necesității confirmării acesteia prin fapte bune. „Să-L iubim şi să-L mărturisim pe Hristos, atât prin cuvînt, cît şi prin faptă, cu toată puterea şi cu toată dăruirea noastră! Să ne întărim în fiecare zi cu rostirea la rugăciune a Crezului, luînd aminte la mărturisirea plină de putere şi de adevăr pe care el o cuprinde. Dar să ne întărim deopotrivă și prin faptele cinstirii lui Hristos şi ale ascultării de poruncile Sale. Astfel încît, zidiţi pe temelia credinţei apostolice, „toată viaţa noastră lui Hristos-Dumnezeu să o dăm”.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni