În Duminica a treia a Postului Mare, PS Siluan, Episcop de Orhei, a liturghisit la Catedrala mitropolitană din Chișinău
13:43, duminică, 19 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, Chisinau, duminica sfintei cruci, postul mare
Crucii Tale, ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim!
În Duminica a treia a Postului Mare, când întreaga Ortodoxie prăznuiește închinarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan a liturghisit cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.
După ce am parcurs împreună trei săptămâni din postul păresimilor, Sfânta noastră Biserică înalţă astăzi, în Duminica a III-a din post, semnul biruinţei, semnul Sfintei Cruci, pentru a ne îmbărbăta, sprijini, a ne aduce aminte de patima Domnului nostru lisus Hristos, dar totodată și pentru a ne mângâia în acest exercițiu de asceză și nevoință duhovnicească pe calea postului spre Înviere.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Siluan a subliniat faptul că, Crucea nu înseamnă numai suferință, ci și biruinţă şi bucurie: „În scurta pericopă evanghelică de astăzi vedem că centrul vieţii noastre trebuie să fie Hristos Cel milostiv, Cel Răstignit şi Înviat, iar prezenţa iubirii Lui milostive în viaţa noastră ne ridică din păcat şi boală şi ne vindecă…. Învăţăm că Sfânta Cruce este izvor de înnoire. Sfânta Cruce, acest mijloc amar de vindecare, este dată tuturor celor care doresc să fie mântuiţi de la moarte: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.”
De asemenea, Episcopul vicar mitropolitan a îndemnat credincioșii să poarte crucea personală cu multă smerenie și dragoste: „Să ne grăbim, a ne duce fiecare crucea noastră cu smerenie, cu răbdare și cu nădejdea mântuirii. Să îngenunchem în fața Crucii și să zicem: „Crucii tale ne închinăm, Hristoase, si Sfânta Învierea Ta o laudăm și o mărim” Amin.
Sursa: www.mitropolia.md