În Duminica a XIII-a după Cincizecime, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană
15:29, duminică, 6 septembrie, 2020 |
În Duminica a XIII-a după Cincizecime (Pilda lucrătorilor viei), Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău, în prezența credincioșilor veniți pentru a asculta înțelepciunea Evangheliei și pentru a primi hrana sufletească întăritoare și ziditoare pentru fiecare creștin.
Pilda lucrătorilor viei rostită de Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia de astăzi, ne arată că Dumnezeu cheamă la lucrarea Sa sfântă, încă din Vechiul Testament care se continuă în creştinism prin Biserica lui Hristos. Hristos Domnul este Stăpânul viei, este piatra din capul unghiului și este piatra pe care este zidită Biserica. El este capul Bisericii şi viaţa vieţii Bisericii.
Lucrarea în vie este lucrarea de mântuire a oamenilor, dar în această lucrare unii răspund cu toată atenţia, responsabilitatea şi jertfelnicia, iar alţii, dornici de a stăpâni, devin lucrători răi, neascultători şi nerecunoscători.
Când cei răi nu împlinesc lucrarea la care au fost chemaţi Dumnezeu cheamă pe alţi oameni la lucrare, deoarece planul Său de mântuire a lumii nu poate fi zădărnicit. El cheamă pe alţii în locul celor răi, deoarece planul Lui de mântuire trebuie să se împlinească întocmai, pentru că iubirea Lui milostivă pentru întreaga umanitate este mai tare decât răutatea demonilor şi viclenia oamenilor
La finalul Sfintei Liturghii, binecuvântările arhipăstorești au adus lumina pe chipurile enoriaşilor, care după o săptămână plină de grijile vieţii, au venit în zi de duminică la biserică pentru a căpăta întărirea duhovnicească atât de necesară tuturor nouă pentru a trece cu bine prin învolburatele ape ale existenţei pământeşti.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/