În Duminica a XVI-a după Rusalii, PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a liturghisit în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni
14:03, duminică, 6 octombrie, 2019 | Cuvinte-cheie: duminica a XVI-a după Rusalii, Episcopia de Ungheni şi Nisporeni
6 octombrie 2019. În duminica a XVI-a după Rusalii cînd prăznuim și Zămislirea Sfîntului Ioan Botezătorul, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a Liturghisit în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.
În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, cu binecuvîntarea Preasfinţitului PETRU, clericul catedralei, Protoiereul Ștefan RÂMBU, a explicat ideia evangheliei de astăzi, Pescuirea Minunată: ,,Iubiţi credincioşi, întâmplarea aceasta are și un alt tâlc adânc. Ea nu este numai semnul biruințelor pe care, mai târziu, ucenicii Domnului le vor avea între oameni, răspândind învățătura Sa, ci și încredințarea că această omenire, în întregul ei, ca și fiecare din noi, în parte, nu putem realiza nimic trăitor, în afara învățăturii Lui, în afara legilor statornicite de El. Toate strădaniile noastre, în afara cuvântului Lui sunt zadarnice, ca și truda pescarilor din Evanghelia de astăzi.
“Toată noaptea ostenindu-ne, n-am prins nimic…“ este munca lipsită de harul lui Dumnezeu; “dar după cuvântul Tău voi arunca mrejele…“ este munca sfințită prin har, munca aducătoare de rod bogat și satisfacție materială și spirituală.
Programul ideal al vieții omenești se cuprinde în două cuvinte scurte: roagă-te și muncește. Starea lumii de azi, cu înfățișarea și realitățile ei, este dovada zădărniciei omenești, când faptele sunt în afara cuvântului lui Iisus. Frământările sociale și politice, crizele spirituale, murmurele de nemulțumire nu sunt altceva decât ecoul unei vieți în afara lui Hristos, rezultatul firesc la care au ajuns mințile fără cuget creștin, care umblă după alte legi decât ale lui Iisus. …”
După rugăciunea Tatăl Nostru creştinii care s-au spovedit şi au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtăşiţi cu Dumnezeeştile Taine.
Sursa: http://episcopia-ungheni.md/