În Duminica a XX-a după Cincizecime, PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Mănăstirea Curchi - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

În Duminica a XX-a după Cincizecime, PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Mănăstirea Curchi

22:48, duminică, 10 noiembrie, 2024 | Cuvinte-cheie:

În Duminica a XX-a după Rusalii Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi, înconjurat de preoții slujitori ai așezământului monahal.

Evanghelia Duminicii a XX-a după Rusalii ne înfățișează vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor de către Mântuitorul Hristos, subliniind atât lupta celui rău de a pune stăpânire pe sufletele și trupurile noastre prin păcate și patimi, cât și nădejdea în puterea vindecătoare a lui Hristos, care ne izbăvește de sub robia diavolului și ne dăruiește sens vieții. Această Evanghelie ne descoperă, de fapt, esența lucrării lui Hristos în lume: biruința asupra diavolului și eliberarea noastră.

Sfântul Luca al Crimeei ne întreabă: „oare rareori aceste puteri demonice își fac loc în inimile noastre? Permanent, în fiecare zi, în fiecare ceas pătrund în ele. Fiindcă este multă răutate în inimile noastre și mult dispreț pentru semeni. Este oare puțină mândrie în noi, cuvinte și simțuri întinate, care îi supără pe apropiații noștri? Oare sunt printre noi oameni care, după ce s-au rugat în biserică, se întorc acasă și încep să facă zile fripte apropiaților lor?”

Asemenea demonizatului din Evanghelie, și noi suntem chemați să ne eliberăm de influențele răului, prin pocăință și apropierea de Hristos, singurul Care poate birui întunericul și ne poate aduce pace în inimă.

„Prin păcat, care este singurul rău adevărat și izvorul tuturor celorlalte rele, ne deschidem inimile unei puteri rele mult mai mari decât noi,” menționează părintele Placide Deseille. Trăirea păcătoasă și pătimașă ne aduce în starea totalei anulări a voinței și libertății noastre, conducându-ne către moartea duhovnicească. Prin posedarea demonică, odată cu goliciunea trupului, „ni se golește și sufletul de orice lucru bun, de orice dar dumnezeiesc.”

În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Siluan a evidențiat principalele învățături duhovnicești desprinse din fragmentul evanghelic. „Locuitorii cetății Gherghesenilor L-au alungat pe Dumnezeu din mijlocul lor. Ascultând această întâmplare, ne întrebăm cu nedumerire: cum au putut cei care L-au întâlnit pe Mântuitorul să nu prețuiască această ocazie? Din păcate, și noi, adesea, în loc să-L primim pe Dumnezeu cu smerenie, îi cerem să plece de la noi. Preferăm să ne îndepărtăm de El, în loc să acceptăm încercările și greutățile pe care ni le îngăduie. Doar rămânând aproape de Dumnezeu putem face față provocărilor și ispitelor. Să-L rugăm pe Mântuitorul Hristos să rămână cu noi, pentru a ne izbăvi de patimi și a ne ajuta să înfruntăm duhurile rele,” – a menționat a Preasfinția Sa.

Diavolul are asupra noastră doar atâta putere cât îi oferim noi, ne îndeamnă, dar nu ne poate constrânge în nici o acţiune. Nu are decât puterea seducţiei, de a induce în eroare. Doar omul care s-a lepădat de diavol şi de toată lucrarea lui, doar acela Îl caută pe Dumnezeu şi doreşte să rămână cu El şi în El, aşa cum admirabil se exprimă Sfântul Apostol Pavel: „Şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine şi viaţa mea este ascunsă cu Hristos în Duhul Sfânt în mine însumi” (Galateni 2, 20).

Sursa: https://manastireacurchi.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com