În Duminica a XXIII-a după Cincizecime, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat două hirotonii la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
18:21, duminică, 15 noiembrie, 2020 | Cuvinte-cheie: ips vladimir
În Duminica a XXIII-a după Cincizecime (a Vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova au coliturghisit: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar al Mitropoliei și Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane și soborul de preoți și diaconi ai Catedralei Mitropolitane.
În atmosfera festivă şi măreaţă a Serviciului divin, a avut loc două hirotonii: diaconul Daniel Tambur a fost hirotonit în treapta de preot pe seama parohiei cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Doroțcaia, raionul Dubăsari iar Ipodiaconul Nicolae Fuștei, Doctor în Teologie și Istorie, Conferenţiar cercetător a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama Mănăstirii „Sf. Knz. Vladimir” Horăști.
La comuniunea euharistică au participat credincioși veniți din toate sectoarele capitalei dar si din suburbii pentru a înălța rugăciuni pentru mila, pacea și sănătatea poporului moldav de pretutindeni.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul arhieresc mixt al Catedralei Mitropolitane, condus de Dna Dirijor Angela Angheni.
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit, predica a fost rostită de către Prot. mitr. Vadim Cheibaș. Sfinția sa a relatat credincioșilor minunea vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor, Luca 8, 26-39.
Minunea din ținutul Gherghesenilor ne arată, de fapt, puterea dumnezeiască și iubirea milostivă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, arătată prin vindecarea acestui demonizat căruia îi dăruiește demnitatea umană.
După Rugăciunea Domnească – Tatăl Nostru, au urmat împărtășirea cu Sfintele Taine și Tedeum-ul de mulțumire.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md