În Duminica a XXV-a după Cincizecime Preasfințitul Siluan al Orheiului a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Curchi
11:51, duminică, 8 decembrie, 2019 |
În Duminica a XXV-a după Rusalii, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea Curchi.
Fragmentul evanghelic din această Duminică de la Luca 13, 10-17, ne relatează despre Vindecarea femeii gârbove, care suferea de optsprezece ani.
Când vorbim despre o persoană cuprinsă de gârbovie, cum este descrisă femeia din evanghelia de astăzi, înțelegen aplecarea sa spre pământ, “neputând a se ridica nicidecum”. Este omul care nu vede decât cele ale pământului, în loc de a sta cu demnitate, în dialog cu Creatorul.
„Întreaga fire umană, precum această femeie, era aplecată și înclinată spre pământ. Proorocul David cunoaște pe acești dușmani, strigă și spune că au împilat sufletul meu (Ps. 56, 8). Satana și îngerii săi, au plecat la pământ sufletele oamenilor, căci diavolul i-a gârbovit ca să cugete doar la cele pământești și trecătoare, oprindu-i a căuta cele de sus. Întrucât Domnul spune acestea despre femeia pe care Satana o legase de optsprezece ani, acum era timpul pentru a fi eliberată de neputința ei, chiar și în zi de sâmbătă. Însă, oamenii s-au scandalizat degeaba pentru vindecarea ei. Și cine ar putea fi acești oameni, decât cei care și ei sunt gârboviți”, ne spune Fericitul Augustin.
După citirea pericopei evanghelice, PS Siluan s-a adresat către cei prezenți cu un cuvânt de învățătură, vorbind despre vindecarea femeii gârbove, dar și reacția pe care a provocat-o această minune. Mai-marelui sinagogii, a protestat în fața lui Iisus și a mulțimii de față, declarând că numai în cele șase zile lucrătoare ale săptămânii se pot face vindecări, nicidecum sâmbăta. El, omul sinagogii, încearcă să-L oblige pe Dumnezeul cerului și al pământului să țină Legea, nu s-o împlinească. Iar viermele acesta al literei legii, ne este specific și multora dintre noi. Modul de a proceda al Bisericii este însă dragostea, el diferă de cel al juriştilor, pentru că altfel rămânem la „litera legii”, iar „litera legii omoară”.
„Trebuie să facem bine semenilor noștri și în zi de lucru și în zi de sărbătoare pentru că tot timpul trebuie arătată iubirea milostivă față de semeni care ne face pe noi asemenea cu Dumnezeu Cel Milostiv. Întrucât omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu Cel Milostiv trebuie să fie și el milostiv. La vreme de post al Nașterii Domnului să luăm aminte la pilda de astăzi. Să învățăm să ne lucrăm „dezgârbovirile” noastre, lăsându-ne vindecați de mâinile Domnului.”, a concluzionat Preasfinţia Sa.
Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul mănăstirii Curchi, dirijat de dl Dumitru Buga.
Sursa: http://manastireacurchi.md/