În Duminica după Înălțărea Sfintei Cruci PS Siluan, Episcopul Orheiului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană
16:16, duminică, 2 octombrie, 2022 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari

În Duminica după Înălţărea Sfintei Cruci, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.
Tânărului bogat Mântuitorul îi spune: „Dacă vrei să fii desăvârşit….” (Matei 19, 21), iar în alt fragment al Evangheliei: „Dacă cineva voieşte…” De unde se vede că Mântuitorul nu constrânge, nu obligă pe nimeni să Ii urmeze, respectă libertatea omului, ci numai invită: „Dacă voieşti…” Pentru toţi este loc în Rai, dar în Rai nu se poate intra decât purtând Crucea Mântuitorului.
„De când Hristos S-a răstignit pe Cruce, Crucea mea nu mai este grea, căci Hristos a dăruit Crucii toată puterea Sa. Şi prin aceasta, Crucea pe care o port mă sfinţeşte, mă întăreşte, mă preface. De aceea ne minunăm zicând: „Mare este Doamne, puterea Crucii Tale! Ea a făcut din pescari apostoli şi din păgâni mucenici… ” Şi mai mult: Crucea este armă asupra diavolului, care se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind puterea ei; Crucea zădărniceşte şi nimiceşte toată lucrarea celui potrivnic. De aceea, să ne bucurăm de Cruce! „Iar eu nu am cu ce mă lăuda mai mult, decât cu Crucea Domnului”, zice marele Pavel. Şi ne lăudăm cu ea primind şi răbdând cu bucurie toate încercările ce vin peste noi, ştiind că prin ele ne agonisim bucuria cea negrăită a vieţii veşnice„, ne spune părintele Petroniu Tănase.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul Orheiului, i-a îndemnat pe cei prezenți la purtarea cu răbdare a propriei cruci și valorificarea darurilor primite de la Dumnezeu. „În această Duminică Biserica ne vorbește din nou despre Cruce, iar Mântuitorul Hristos ne lansează invitația: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.„ Despre adevărată viață și despre sufletul nemuritor ne vorbește astăzi Evanghelia. Părinții Bisericii spun că această invitație nu prevede o negare de sine, ci este o chemare la schimbarea modului de viață, lă lepădarea păcatului și pășirea pe calea virtuții, adică urmarea lui Hristos. Suntem invitați să renaștem pentru o viață nouă, primindu-ne crucea cu smerenie și bucurie. Totodată suntem chemați să ne sprijinim unii pe alții, desăvârșindu-ne talanții pe care ni i-a încredințat Bunul Dumnezeu,” a menționat Ierarhul Orheiului.
A ne lua crucea, înseamnă a ne tăia voia proprie și a face voia lui Dumnezeu. La început, Crucea are gust al durerii, e amară. Însă iubirea pe care o aduce de la Domnul ne covârșește cu dulceața harului. Suferința poate să nu dispară, dar dragostea e din ce în ce mai puternică și aprinde toată ființa noastră. Să-i cerem Domnului nostru Iisus Hristos, să ne dea curaj, tărie și putere să le înfruntăm pe toate cu dragostea de Cruce, care este singurul leac pentru toate suferinţele, grijile și fricile noastre. Dragostea de Hristos și de Cruce dă sens vieţii noastre. Să ne rănească această dragoste, pentru a ne vindeca toate rănile și bolile trupești și sufletești.
Sursa: https://manastireacurchi.md/
























În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în zilele de 12 și 13 decembrie 2025, cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel...
Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în...
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Sfânta și...
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor Cerești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de...
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...
Marți, 4 noiembrie 2025, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a adresat Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, Vicar...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova