În Duminica Samarinencei PS Siluan, Episcop de Orhei, a liturghisit la Mănăstirea Curchi

Domnul nu este ca noi: El nu ne mustră cu asprime, ci ne aşteaptă răbdător. Ni Se descoperă cu mare delicateţe şi ne întreabă dacă Îl iubim. O astfel de purtare blândă şi plină de respect este mântuitoare, în timp ce o mustrare făcută fără discernământ îl poate răni şi duce pe om la deznădejde. (Arhim. Zaharia Zaharou)

În Duminica a V-a după Învierea Domnului (a Samarinencii), Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.

Pasajul evanghelic din Duminica Samarinencei ne relatează o „înviere din moartea păcatului” a unei femei samarinence. Evanghelia după Ioan (4, 5 – 42), relatează întâlnirea lui Fotini, femeia samarineancă, cu Domnul Iisus Hristos. Convorbirea Mântuitorului Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacov este o convorbire cu Viaţa despre viaţă. Femeia aceasta a venit la fântână după apa pământească, trecătoare şi s-a întâlnit cu Apa cea vie, netrecătoare, cu Hristos, a căutat ceva pământesc şi s-a întâlnit cu cerul. Iisus Hristos Se descoperă înaintea femeii ca fiind Apa cea vie, aşa cum altă dată S-a descoperit înaintea iudeilor ca fiind ­Pâinea cea vie, Pâinea care S-a pogorât din cer. Cel ce va bea din apa acesta nu va înseta, ci va avea viaţă veşnică, după cum cel care va mânca din Pâinea Hristos nu va flămânzi, ci va avea viaţă veşnică. Cât de minunat, elementele esenţiale ale vieţii, pâinea şi apa, pot fi vii! Da, pentru că sunt asimilate lui Hristos; cel ce mănâncă şi bea din Mine va trăi prin Mine.

Evanghelia de astăzi, plecând de la cele materiale şi trecătoare, ne vorbeşte despre cele veşnice şi netrecătoare, ne vorbeşte despre Cine este viaţa lumii, împlinirea lumii şi a istoriei. Aşa cum ne spune Evanghelistul Ioan: „Întru El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor”. Omul a fost creat de Dumnezeu pentru viaţă şi nu o va putea dobândi prin el însuşi, ci doar prin participarea şi comuniunea cu Cel ce este Viaţa.

La fel ca femeia samarineancă, să mergem şi noi în cetatea şi în lumea noastră şi să mărturisim că am întâlnit pe Hristos la fântâna lui Iacov, aici, în Biserică, unde ne-a descoperit viaţa noastră şi împlinirea trecutului în prezent, dar şi drumul spre adâncurile înţelegătoare ale sensurilor lumii ca scară spre cer prin vindecarea ce izvorăşte din El. Dialogul de la fântâna lui Iacov să-l actualizăm ca dialog personal-comunitar al iubirii cu Hristos în Biserică pentru viaţa şi învierea noastră.

Sursa: https://manastireacurchi.md/