În Duminica Tomei, Preasfințitul PETRU a oficiat Sfânta Liturghie și pomenirea celor răposați, la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
14:20, duminică, 9 mai, 2021 | Cuvinte-cheie: ps petru
9 mai 2021, în duminica numită Sfântului Apostol Toma, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta Liturghie, la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.
După încheierea Sfintei Liturghii, Ierarhul însoțit de slujitorii Catedralei a săvârșit Panihida Mare, pentru sufletele celor răposați.
Menționăm că deja de ani buni, Preasfinția Sa îndeamnă părintește credincioșii, ca în ziua de Paștele Blajinilor, să fie prezenți mai întâi la Sfânta Biserică pentru a pomeni la Slujba Proscomediei și la Panihida Mare pe toți cei răposați, iar după aceasta pot merge și la cimitir, pentru ai pomeni și a da ceva cuvenit de pomană pentru sufletul lor. Și iată că mulți creștini deja de câțiva ani urmează și împlinesc sfaturile și îndemnurile părintești ale Preasfinției Sale, în privința pomenirii răposaților de Paștele Blajinilor.
La final Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură despre folosul pomenirii celor răposați la slujbele bisericești, dar totodată a explicat și mesajul evangheliei citite astăzi, despre momentul vindecării necredinței apostolului Toma, de către Hristos, după ce a intrat la Apostoli prin ușile încuiate.
Răspunsurile liturgice au fost date la strană de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina Vizitiu-Gajim.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Foto: Arhidiaconul Veniamin (Seculțanu)
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/