În faţa Domnului nu trebuie să vin cu dorinţe, ci cu amintirea fărădelegilor mele!

Să nu-l crezi niciodată pe (bi)nevoitorul care te învaţă cum să faci o rugăciune eficientă, care să-ţi aducă împlinirea grabnică a dorinţei tale. Adică în loc să te concentrezi asupra suferinţelor lui Iisus pe Cruce, să târăşti după tine, ca o tinichea, gândul interesat, grija de a obţine de la Domnul ceva. Cât de ofensatoare pentru El trebuie să fie această atitudine!

Am căzut odată în această ispită, citind o carte care o prescria… Mi-am zis să experimentez. Am făcut rugăciunea la ceasul stabilit, dar am uitat de dorinţă. O senzaţie de prospeţime s-a revărsat asupra mea, o energie neaşteptată, căci era exact timpul din zi când mă simţeam epuizată, vremea amiezii, la care nu obişnuiam niciodată să mă rog. N-am înţeles că Domnul îmi împlinise deja lipsa de care sufeream. Aveam sprinteneală, aveam limpezime a gândului!

După câteva zile, mi-am amintit şi de dorinţă. I-am cerut Domnului să mă scape de o prigonire, de hărţuiala unei fiinţe nemernice care îmi urâţea viaţa, prin orice atingere cu vicleniile ei. I-am cerut să n-o mai întâlnesc.

N-am mai primit harul pe care această rugăciune o revărsa din abundenţă, când o făceam dezinteresat, iar la următoarea rugăciune, cea de seară, am fost tulburată, întâlnind-o tot pe cea vicleană. Ce iad, ca omul de care vrei să scapi în lume, să-ţi iasă în calea gândului, până şi în rugăciune… Şi n-ar fi pătruns aici, dacă eu n-o aduceam, cu „dorinţa” mea.

Asta este rugăciunea interesată.

Formularea unei dorinţe, în timp ce te rogi, este o pierdere a smereniei, un mod de a-L trage de mânecă pe Cel Înalt: Vezi, Doamne, că-mi datorezi ceva!

A-ţi sfâşia starea smereniei, în care rugăciunea ta este întotdeauna ascultată, este o mare prostie. Nu o poţi cârpi, trebuie s-o iei de la capăt în urcuşul duhovnicesc, căci smerenia este un timpan, o membrană care trebuie să fie întreagă, pentru ca Gândul dumnezeiesc să rezoneze în ea.
Încerc să şterg lectura cea nepotrivită sufletului meu, să-mi refac haina ferfeniţită a smereniei, citind-o pe Maica Siluana.

“Să alegem să fim aleşi de Domnul şi Stăpânul vieţii noastre, alegând calea ascultării, a iertării şi răbdării, a traversării deşertului lăuntric cu ochii aţintiţi la Domnul atât de prezent în poruncile Lui, uitând de noi şi de fascinaţia de sine! Să acceptăm cu smerenie şi cuminţenie, că suntem mici şi netrebnici, dar să nu uităm că suntem iubiţi şi slujiţi de Însuşi Dumnezeu făcut Om! “

Am înţeles dintr-o dată că acea “prescripţie” (şi acceptare a mea) de a face rugăciunea concomitent cu trâmbiţarea dorinţei fusese o făţărnicie. În faţa Domnului nu trebuie să vin cu dorinţe, ci cu amintirea fărădelegilor mele.
Acesta este CV-ul meu, Doamne!

Când lucram în cercetare, de două ori pe an ni se cerea să jertfim acestui idol al prezentului, CV-ul, lungindu-l, umflându-l, transcriindu-l în noi formulare birocratice. Fascinaţia de sine trebuia întreţinută. Aveam o colegă pentru care ziua cea mai fericită de lucru era aceea în care i se cerea să-şi reactualizeze CV-ul : Îşi dădea seama că este cineva! Apoi, după ce institutul ni s-a desfiinţat, i s-a dat fericirea ca, timp de opt luni, să compună zilnic un alt CV, adaptat firmei unde voia să-şi încerce norocul. Cu cât mai simplu ar fi fost să se roage, în loc să-şi repete atâtea deşertăciuni despre sine !

Dar în faţa lui Dumnezeu, câte rânduri ar conţine CV-ul meu ? Vreo cinci. Ai să mă iei ca slugă a Ta, Doamne ? Pune-mă unde vrei, ce să negociez, oricum îmi dai mereu mai mult decât merit.

« Nu în noi se află răspunsul la întrebarea “cine sunt”, ci în El », mai spune Maica Siluana.
N-am nici o dorinţă, Doamne, nimic nu-mi este mai de preţ decât Voia Ta!

sursa lumeacredintei.com