In memoriam – Protoiereul Mitrofor Ioan Topală

Slujitor devotat al Evangheliei lui Hristos

„Și dacă trăim, și dacă murim,

ai Domnului suntem” (Rom. XIV, 8)

La 7 iulie Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfîntului Prooroc Ioan Botezătorul și Înainte-Mergătorul Domnului. Pentru noi, clericii și enoriașii de la Catedrala „Sf. Ierarh Nicolae” din Orhei, această dată are o dublă semnificație, pentru că este și ziua de naștere a protoiereului Ioan Topală.

Au trecut aproape doi ani de cînd scumpul nostru părinte și îndrumător a trecut la Domnul. Noi, fiii lui duhovnicești, îi simțim mult lipsa și ducem dorul după predicile lui ziditoare de suflet.

El a fost un bun păstor, care ne învăța cum să lucrăm la mîntuirea sufletelor noastre, un adevărat slujitor al lui Hristos și iconom al tainelor lui Dumnezeu (1 Corinteni IV, 1).

Avînd dar și binecuvîntare de la Dumnezeu, părintele Ioan Topală a primit Harul preoției în ziua de 30 mai 1951, fiind hirotonit de către Înalt Prea Sfințitul Nectarie (Grigoriev), Mitropolitul Chișinăului și al Moldovei.

Părintele Ioan Topală a urmat cu vrednicie Calea și Chemarea Domnului, iar  cuvintele de îndemn la slujire ale Sfîntului Apostol Petru: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetînd-o cu voie bună, după Dumnezeu, din dragoste. Nu ca şi cum aţi fi stăpîni peste Biserici, ci pilde făcîndu-vă turmei” (1 Petru V, 2-3) au fost pentru el testamentul trăirii și lucrării preoției.

Pe parcursul întregii vieți părintele Ioan a servit drept exemplu păstoriţilor săi prin modul de a fi, prin credinţă şi dragostea față de locașul Domnului, care i-a fost semănată în suflet de mic copil, după cum ne mărturisea sfinția sa.

Căutător al adevărurilor sfinte, părintele Ioan face parte dintre acei „trimiși ai lui Dumnezeu” (1 Cor. V, 20), care au trăit și au slujit lui Hristos într-o perioadă de ignorare, discreditare și distrugere a Bisericii, însă datorită credinței în Dumnezeu au supraviețuit condițiilor vitrege.

Necazurile și greutățile nu l-au învins, dimpotrivă, ele i-au sporit dorința și puterea de a împlini chemarea și slujirea preoțească. Suportînd cu înțelepciune și răbdare toate încercările vieții, părintele Ioan Topală a ajuns să fie o distinsă personalitate bisericească, stăpînită de conștiința vie a slujirii Sfintei Biserici.

Părintele Ioan ne-a fost pildă prin întreaga sa slujire de mijlocitor între oameni și Dumnezeu, învățînd că Duhul Sfînt se sălăşluieşte în inimile noastre prin participarea la Sfînta Liturghie, la Sfintele Taine, unde toţi creştinii devin membri ai Bisericii și fii ai lui Dumnezeu.

Avînd menirea să-i facă pe oameni părtaşi fericirii celei de Sus, protoiereul Ioan Topală a fost mereu la datorie, fără a ține cont de timp, depărtare ori neputințe. Sfinția sa a devenit păstor de suflete pentru mai multe generații de creștini, aducînd pe Hristos și Evanghelia sa în fiecare inimă și în fiecare casă din parohiile unde a fost rînduit să slujească.

A fost exemplu de viață virtuoasă și de evlavie, de dragoste față de Dumnezeu și de oameni pentru creștinii din raioanele Soroca (s. Șeptelici), Sîngerei  (s. Prepelița), Orhei (s. Peresecina, s. Tabăra).

Din anul 1990, cînd a venit să slujească la catedrala „Sf. Ierarh Nicolae” din orașul Orhei, și pînă la sfîrșitul vieții, protoiereul Ioan Topală a fost duhovnicul clerului și al credincioșilor din Blagocinia Orhei.

Sfîntul Isaac Sirul spune: „După Botez este Pocăința; ea este a doua naștere din Dumnezeu”. Orice păcat se poate ierta prin pocăință, dacă cel care se spovedește face o mărturisire sinceră și ia hotărîrea de a nu mai păcătui. Sfinții Părinți ne învață că „a-ți recunoaște păcatul este un mare dar al cerului”. Cît este sub păcat, omul nu mai are puterea de a deosebi binele de rău. El are nevoie de cineva ca să-l trezească și să-i mijlocească vindecarea din partea lui Dumnezeu. Această persoană care îi vine în ajutor este duhovnicul.

În cele şase decenii de preoţie, ca un adevărat părinte duhovnicesc, protoiereul Ioan Topală a călăuzit viața spirituală a păstoriţilor săi și a răspuns nevoilor creștinilor ce i-au fost încredințați spre îndrumare, pentru ca „toţi să se mîntuiască şi la cunoştinţa Adevărului să vină” (1 Tim. II, 40), devenind mlădiţe vii ale aceluiaşi trup (Ioan XV, 1).

Preotul și duhovnicul Ioan Topală a sădit în inimile enoriașilor agonisirea duhovnicească, îmbinată cu puterea rugăciunii; pe cei căzuţi i-a îndreptat, pe cei în deznădejde i-a mîngîiat, pe cei slabi i-a încurajat, pe cei bogaţi i-a învăţat milostenia, pe cei în nevoi i-a învăţat răbdarea, a dăruit dragoste duhovnicească celor lipsiți de ea, într-un cuvînt, i-a povățuit și i-a condus pe calea Credinței, Dragostei și Adevărului, spre mîntuire.

Timp de 64 de ani din cei 89 de ani de viaţă, protoiereul Ioan Topală şi-a lucrat mîntuirea, „ca slujitor al Preaveşnicului Dumnezeu“, și a vegheat, asemenea unui străjer, la păstrarea credinței adevărate – Ortodoxia.

Sujirea Bisericii pentru părintele Ioan nu a fost un scop oarecare, ci sensul întregii vieți. El nu a căutat la deșertăciunile acestei lumi, avînd mereu gîndul la patria cerească, spre care ne povățuia și pe noi, turma sa.

Nu a lipsit niciodată de la Sfînta Liturghie, chiar și în ultimii ani, fiind înaintat în vîrstă și bolnav. Era însetat de Apa cea vie, care-l întărea în credință, pentru că simțea că se apropie sfîrșitul strădaniei pămîntești.

Predica și învățătura preoților nu moare, ci aduce roade întru mîntuirea sufletelor credincioșilor care le-au ascultat și au urmat acestor sfaturi duhovnicești. Și părintele Ioan, ca un slujitor devotat al Evangheliei lui Hristos, a împărțit creștinilor din darurile pe care le-a primit de la Dumnezeu. Numai o astfel de viaţă, trăită întru Dumnezeu şi cu Dumnezeu, transformă moartea într-o cucerire a vieţii veşnice. Pentru părintele Ioan Topală, odată cu mutarea sa în Împărăția lui Dumnezeu, a început viața fără de sfîrșit.

Noi, cei rămaşi, – aşa cum ne învaţă şi Sfîntul Apostol  Pavel – ,,Să ne aducem aminte de mai-marii noştri, care ne-au grăit nouă cuvîntul lui Dumnezeu; să privim cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi să le urmăm credinţa” (Evr. XIII, 7).

Datoria noastră este să-i pomenim pe cei răposaţi, să ne rugăm cît mai mult pentru ei, ca Dumnezeu să-i ierte şi să le dăruiască bunătăţile Sale cele cereşti.

Să credem cu tărie în puterea vieţii şi a iertării Mîntuitorului, nădăjduind la reîntîlnirea cu cei plecați dintre noi, în veşnica Împărăţie ce ne-a fost făgăduită de Hristos Domnul, unde „nu este durere, nici întristare, nici suspin”.

Părintele Ioan Topală va rămîne pururea pomenit în rugăciunile înălţate de slujitorii sfintelor altare care l-au cunoscut, de credincioşii şi credincioasele care au fost botezaţi, cununaţi, spovediţi şi împărtăşiţi de sfinţia sa.

Să înălțăm către Bunul Dumnezeu – Izvorul vieții – rugăciuni fierbinți pentru cei trecuți în veșnicie, avînd nădejdea, că părintele Ioan a fost vrednic să audă cuvintele Mîntuitorului Hristos: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău” (Mt. XXV, 21).

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în lumina Împărăţiei Sale!

Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/