„În mormânt, Viaţă, Pus ai fost, Hristoase…” – Denia Prohodului Domnului la Mănăstirea Ciuflea
22:16, vineri, 22 aprilie, 2022 | Cuvinte-cheie: prohodul Domnului

Preacuviosul Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea a oficiat în Catedrala Mănăstirii, Vineri, 30 aprilie, începând cu ora 16:00 – Denia Prohodului Domnului, având coliturghisitori un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Mănăstirii.
În cuvântul său, Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea a evidenţiat semnificațiile duhovnicești ale slujbei Prohodului.
La sfârșitul Slavosloviei a avut loc tradiționala procesiune în jurul Catedralei care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. După procesiune, toți credincioșii prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf la intrarea în lăcașul de cult. Apoi, Sfântul Epitaf a fost așezat pe Sfânta Masă cântându-se troparul „Iosif cel cu bun chip…”.
Stările Prohodului au fost intonate cu multă evlavie și umilință de corul mixt al Sfintei Mănăstiri.
Denia Prohodului Domnului cuprinde o serie de cântări sau imne, împărțite în trei stări, inegale ca număr de strofe. Aceste cântări exprimă durerea pentru răstignirea și moartea Mântuitorului. Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul.
Mesajul pe care îl transmite Biserica prin toată ceremonia este acela al solidaritaţii şi unirii noastre în jurul credinţei şi tradiţiei noastre ortodoxe, dar este, în acelaşi timp, şi un mesaj al dragostei Bisericii faţă de oameni şi a oamenilor faţă de Biserică.
Sâmbătă, 23 aprilie: ora 07:00 Sfânta și dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, ora 23:00 – citirea din Faptele Apostolilor urmate de Citirea Canonului.
Sursa: https://ciuflea.md/
























Starea întâi Preotul cădește Sfântul Epitaf în chipul crucii, altarul si stranele; dacă sunt mai mulți, cădește protosul. Apoi se...
Mitropolit Bartolomeu Anania – Biruință asupra morții. Predică la Vinerea Patimilor Mântuitorului Hristos (Prohodul Domnului, anul 2002)...
Prohodul Domnului este o preamărire solemnă a iubirii nesfârşite şi negrăite a lui Dumnezeu, Care, pentru noi, oamenii, și pentru...
În seara zilei de 3 mai 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul Ioan al...
„În mormânt, Viaţă, pus ai fost, Hristoase…” În Vinerea cea Mare, 3 mai 2024. Preasfințitul Ambrozie, episcopul parohiilor ortodoxe moldovenești...
Episcopul Nicolae de Ceadîr-Lunga, vicarul eparhiei de Cahul și Comrat, a oficiat în catedrala mănăstirii Ciuflea, vineri, 3 mai, Denia...
În seara Sfintei şi Marei Vineri din Săptămâna Patimilor, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice