În Sfânta şi Marea Vineri nu se oficiază Sfânta Liturghie (zi aliturgică)
9:54, vineri, 14 aprilie, 2017 | Cuvinte-cheie: liturgica, vinerea mare, zi aliturgica
În Sfânta și Marea Vineri, Părinții Bisericii au rânduit să nu se oficieze nici o Liturghie. În această zi se ajunează, credincioșii fiind invitați la rugăciune și meditație profundă.
Vinerea Patimilor, ziua împăcării noastre cu Dumnezeu, este o zi de reculegere profundă. Este ziua în care ne aducem aminte de răstignirea Mântuitorului, de Patima cea Sfântă și Dumnezeiască pe care a suferit-o pentru mântuirea întregului neam omenesc, a spus PS Visarion, Episcopul Tulcii.
În această zi nu se oficiază nicio Sfântă Liturghie. Este o zi în care credincioși ajună până seara împlinind îndemnul Mântuitorului care spune: „când se va lua Mirele de la voi atunci veți posti”, a explicat Preasfințitul Visarion.
În Vinerea Mare, credincioșii trec pe sub Sfântul Epitaf care reprezintă trupul coborât de pe cruce al Mântuitorului.
De-a lungul anului bisericesc există mai multe zile în care nu se celebrează Sfânta Liturghie, numite aliturgice, neliturgice sau nonliturgice.
Aceste zile sunt următoarele:
- miercuri şi vineri din Săptămâna albă;
- luni şi marţi din prima săptămână a Postului Paştelui;
- vinerea dinaintea Crăciunului şi cea dinaintea Bobotezei, când aceste praznice cad duminica sau lunea şi se oficiază slujbele Ceasurilor şi Vecernia.
De regulă, în zilele aliturgice se posteşte cu ajunare deplină, iar faptul că nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie arată că, în primul rând, acestea sunt prilej de meditaţie profundă, de rugăciune.
Sursa: www.basilica.ro