În smerenie vezi mila lui Dumnezeu

Cei care au ispite trupești să se culce cu stomacul cât mai gol. Și dacă nu pot plânge, nu se pot nevoi, golurile pe care le au să le completeze cu sfânta smerenie; și în cinstea smereniei li se va da Darul.

Prima dată noi ne nevoim…; vreau să spun așa: eu îi iubesc pe toți, îi iubesc din gură, din minte și nu vreau să fac rău nimănui, dar îmi spune un gând că… vreau să mă iubesc pe mine mai mult. Adică cum să mă iubesc mai mult? Am de pildă o mâncare bună și din mâncarea aceea zic: ei…, le dau și lor, dar păstrez ca să mă satur. Dacă aș avea adevărata dragoste, atunci întâi le dau lor, și eu sunt mulțumit cu ce rămâne. Aceea-i adevărata dragoste. Iar smerenia… eu mă smeresc, dar mai trece câte un gând că-s mai bun ca altul; și atunci, luptând să câștig smerenia, luptând să câștig dragostea, Duhul cel Sfânt le desăvârșește.

Cândva, călugărul, fie că are ceva de suferit pentru Dumnezeu, fie că el s-a nevoit după puterea lui, s-a smerit, a făcut ascultare ca pentru dragostea lui Dumnezeu; atunci Duhul cel Sfânt se lasă simțit de sufletul nostru. Cam așa vine: o mamă are un copil și-l lasă o perioadă de timp singur; și când vine mama să-l trezească, când a deschis ochii, repede a cunoscut-o pe mama, începe a plânge și nu se mai poate opri din plâns. Așa este când Duhul cel Sfânt a trezit un suflet, atunci el nu mai are îndoială că-i de la vrăjmașul sau nu; atunci începe a plânge și nu se mai poate opri din suspinul inimii. În timpul acela nu mai vede nicio faptă bună a lui, vede numai mila lui Dumnezeu, și atunci vede cu adevărat sărăcia și lipsurile lui. Nu se mai poate opri din plâns, din suspinul inimii și multă pace îi vine în suflet. Acele lacrimi, avându-le de mai multe ori, Duhul Sfânt îi va desăvârși smerenia și dragostea.

Smerenia aceea-i desăvârșită: de te va lăuda toată lumea, și nu te vei mândri. Oricine te va lăuda, nu mai ai nevoie de lauda nimănui… smerenia desăvârșită. Eu am o treaptă, că știu că-s păcătos. Nu mai am lupta cu mândria sau cu slava deșartă, pentru că știu că-s vinovat Judecății lui Dumnezeu.

La smerenie se poate ajunge prin a nu sta de vorbă cu gândurile și a zice „Doamne Iisuse…” ; și Duhul Sfânt le izgonește, nu noi.

Sursa: Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Făgăraș, 2010