În taina Sfintei Împărtăşanii, toţi care s-au împărtăşit, Îl au pe Dumnezeu în ei
20:27, duminică, 14 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: biserica, duminica, dumnezeu, euharistie, hristos, împăraţia cerurilor, liturghie, Nicolae Tanase, omul este mărginit, Părintele Tănase, rugăciune, sfânta împărtăşanie, unirea cu Hristos

Prin faptul că suntem zidiţi de Dumnezeu, Dumnezeu ne doreşte în Împărăţia Lui, iar noi avem această posibilitate ca, gândind şi făcând, să ne unim cu Dumnezeu.
Noi, persoane finite, avem posibilitatea să ne unim cu Dumnezeu, Care este infinit. Dar nu numai să ne unim, ci să-L cuprindem! Noi putem cuprinde pe Dumnezeu. În taina Sfintei Împărtăşanii, toţi care s-au împărtăşit duminică la Sfânta Liturghie Îl au pe Dumnezeu în ei.
Ei, mărginiţii, Îl au pe Nemărginitul în ei. Iar noi, care nu ne-am împărtăşit, Îl avem şi noi într-un anumit fel în noi pe Dumnezeu. Nici noi nu plecăm acasă fără această prezenţă a lui Dumnezeu în noi, dobândită prin rugăciunea din Biserică.
Din Părintele Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 59


„Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta.” (Luca 13,10) Era, zice Evanghleia de astăzi, într-o sâmbătă, când Hristos s-a dus...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău