„În temniță am învățat Noul Testament pe de rost”. Pr. Mihail Lungeanu
13:56, miercuri, 22 noiembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: sfintii inchisorilor, temnitele comuniste
DIN CATEGORIA: SFINȚII ÎNCHISORILOR
Închisoarea mi-a schimbat total toată optica şi toată viaţa, şi comportamentul. Când eram la închisoare la Aiud (în a doua închisoare) timp de 10 ani, în fiecare an, mă pregăteam de sărbătoarea Învierii cu o săptămână de post negru însoţită de rugăciune permanentă şi de repetarea textului evanghelic pentru toată săptămâna Sfintelor Patimi. O singură dată n-am băut şi apă şi mi-a fost rău. Atunci am greşit.
Când am fost arestat, am fost arestat cu Noul Testament la mine. Şi tot ducându-mă de la o închisoare la alta, am reuşit să-l introduc în închisoare. N-aveai bagaj. Şi ne controlau până la piele. Şi eu am făcut o gaură în pâine, am mânjit aşa cu marmeladă pâinea şi am făcut o gaură: ,,Ia-ţi, mă, pâinea de-aicea!”. Şi am băgat Noul Testament în pâine. Şi l-am învăţat pe de rost, nu-l mai ştiu acum, dar ştiam capitole întregi pe de rost. Ei, preocuparea mea, zece ani de zile, a fost să repet Noul Testament pe de rost. Am ştiut 90% din el pe de rost. Într-o noapte repetam tot Apocalipsul.
Asceza și nevoință în temniță
Ei, ce pot să vă spun? Deşi spuneam că mă pregăteam o săptămână cu rugăciune şi cu post, eram morţi de foame. Pe atunci ne dădeau mâncare cu jumări, mai dihai ne dădea, ca să nu postim. O aruncam sau care voia să mănânce, mânca.
Şi înainte de a ieşi preoţii cu Învierea în oraşul Aiud, când clopotele băteau, era un sunet extraordinar de impresionant. Atunci când ieşeau preoţii, începeau să sune clopotele. Cu câteva secunde înainte, 5-6 secunde, eram în momentul aşteptării, începeam să mă rog şi eu. ,,Mă, Hristos a înviat!”, se striga la perete sau prin morse.
Dar eu, mental, repetam catavasiile Învierii pe care le învăţasem de la un preot călugăr, toate, apoi proscomidia spuneam, Liturghia. Asta în a doua închisoare, că au fost două. Una din ’47 până în ’53 şi a doua din ’54 până în ’64. 16 ani au fost.
(Extras din cartea „Sfinții închisorilor”, mănăstirea Paltin)
Sursa: https://www.atitudini.com/