În timpul pandemiei, Sfântul Munte intensifică rugăciunea pentru întreaga lume
15:07, joi, 26 martie, 2020 | Cuvinte-cheie: Athos, coronavirus, epidemie, epidemie de coronavirus, pandemie, Sfântul Munte Athos

Săptămâna trecută, Sfântul Munte Athos s-a închis pentru pelerini, dar în mănăstirile sale rânduielile și slujbele continuă și mai intens.
Sfânta Chinotită, formată din reprezentanții mănăstirilor din munte, a îndemnat ca în cuprinsul acestuia să se oficieze privegheri de toată noaptea la Maica Domnului, care este Arhistrategă (conducătoare nevăzută) a Sfântului Munte, și procesiuni cu moaște și cu Sfânta Cruce.
În noaptea de vineri spre sâmbătă din a patra săptămână a Postului Mare se va face priveghere la Sf. Haralambie, tămăduitor de boli infecțioase, informează Orthochristian.com.
Călugării de la cele 20 de mănăstiri și celelalte schituri și chilii vor cere mila lui Dumnezeu pentru întreaga lume care se află sub amenințarea epidemiei de coronavirus.
Sfânta Chinotită a subliniat nevoia de a intensifica rugăciunea și oficierea Sfintelor Taine în Postul Mare, chemând pe toți la pocăință „din tot sufletul către Domnul, Izvorul Vieții care biruie moartea”.
Foto credit: Elitsy.ru
Sursa: https://basilica.ro/

Hrana pentru trup și suflet este secretul! Călugării de pe Sfântul Munte Athos se numără printre cele mai sănătoase comunități...
Călugării au cerut excomunicarea egumenilor mănăstirilor care l-au primit pe conducătorul BOaU și interzicerea participării lor la slujbe până la...
Convorbiri Duhovnicești – La sfat cu Gheronda Ștefan Nuțescu din Sfântul Munte Athos. Schitul Sf. Neagoe Vodă Basarab – Vlădești,...
Prin rânduiala lui Dumnezeu, astăzi împărtășesc cu voi primul meu documentar intitulat ,,Pocăința, urcuș spre Înviere”, realizat în Sfântul Munte...
Monahul Nectarie Munteanu de la Chilia „Sf. Ipatie” din Sfântul Munte Athos semnalează, într-un material trimis la redacție, că în...
În conformitate cu noua decizie emisă de Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos, care intră în vigoare începând cu data...
Executând ordinul statului grec, poliția elenă a cerut de la Sfânta Chinotită, organul de conducere a Sfântului Munte Athos, intervenția...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău