În tot zbuciumul vieții să nu ne pierdem sufletul!

În fiecare zi discut cu oameni dornici să plece din această țărișoară. Acest lucru a devenit mai evident în vara-toamna aceasta.

Chiar astăzi dimineața, o bătrânică, enoriașă fidelă, mi-a cerut binecuvântarea de a pleca la nepoate. Era atât de fericită, spunându-mi că în sfârșit își va vedea rudele. Dânsa mi-a confirmat încă o dată realitatea: casa e acolo unde-s oamenii dragi.

Poate că procesul migrației e benefic în anumite aspecte, nu și atunci când cei care pleacă nu mai vor să revină acasă.

„Punctul de plecare al bunăstării este acolo unde omul începe să gândească din burtă.” (Norman Mailer).

Unii au construit sau reparat case, alții și-au cumpărat apartamente prin Chișinău, unde revin doar în vacanță și se hrănesc cu iluzia că se vor întoarce cândva definitiv.

Pleacă cei care caută bunăstare, trai decent, siguranță… Cei mai mulți pleacă nu pentru că se gândesc la sine, ci pentru că-și fac griji pentru copiii lor. „Ce-i așteaptă aici?” – o întrebare pe care o aud nu rareori.

Iar cei care se jertfesc acasă, în această țară frumoasă, cu oameni deosebiți, cu atâtea locuri și locașuri sfinte sunt tot mai puțini.

Indiferent dacă plecăm sau rămânem, este important să nu pierdem din dragoste sau să o vindem. „Iubirea este atât ceva ce avem deja şi izbucneşte spontan în inimile noastre, cât şi ceea ce trebuie să învăţăm… Iubirea este atât punctul de plecare, cât şi cel de sosire”, ne învaţă Mitropolitul Kallistos Ware.

Oriunde ne-am afla, să-l căutăm pe Hristos, să râvnim raiul ceresc… Or, de acasă se simt, se trăiesc mai altfel lucrurile. Adesea departe de casă riscăm să ne pierdem identitatea, ni se ia din libertate, ne simțim străini…

Când suntem cu Dumnezeu, suntem acasă.

Nădăjduim, că va trece acest val. Unii vor pleca, alții vor (re)veni.

„Adevărată bărbăție și adevărată inițiativă pune în viața sa nu acela care crede că este purtat fără libertate de un flux indefinit al lumii, fără nicio direcție, ci acela care cunoaște direcția și ținta desăvârșirii vieții sale și a lumii și știe că prin libertatea sa poate contribui la direcționarea normală a acestei desfășurări, ce înaintează spre iubire, și este deci răspunzător de forma spirituală pe care o imprimă vieții sale.”, ne spune părintele Dumitru Stăniloae, adăugând ulterior: „… în universul creat sunt ascunse rațiunile divine, iar misiunea noastră este ca, prin acțiunea noastră condusă de rațiunea din noi, să facem să iasă deplin la lumină aceste rațiuni și armonia dintre ele, care le subordonează unei unice rațiuni majore.”

Să-l căutăm pe Dumnezeu și celelalte se vor adăuga nouă. Să ne sfințim viața și celelalte se vor sfinți în jurul nostru.

„Sfințiți-vă viața. Când gospodina, făcând treburile casei, se roagă, totul se sfințește: se sfințește nu numai mâncarea, ci și cei care o mănâncă.” (Sf. Paisie Aghioritul).

În tot zbuciumul vieții să nu ne pierdem sufletul!

Preot Octavian Moșin