În ziua de pomenire a Sf. Gheorghe Hozevitul, Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii a slujit Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală din Soroca
13:35, vineri, 21 ianuarie, 2022 |
Vineri, 21 ianuarie 2022, în ziua de pomenire a Sfântului Cuviosului Gheorghe Hozevitul, Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii a slujit Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur în Catedrala episcopală din Soroca.
Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul s-a născut către mijlocul secolului al VI-lea, în sânul unei evlavioase familii din insula Cipru. După moartea părinților săi, dorind să îmbrățișeze viața ascetică și să scape de căsătoria forțată, pregătită de unchiul și tutorele său, el și-a părăsit patria și neamul și a fugit la Locurile Sfinte pentru a-și căuta fratele mai vârstnic, care trăia acolo ca eremit de mai multă vreme. Dar acesta găsindu-l încă prea tânăr spre a putea duce o astfel de viață, l-a condus la mănăstirea Maicii lui Dumnezeu din Hozeva, pe drumul de la Ierusalim la Ierihon, care fusese întemeiată în secolul al V-lea de sfântul Ioan, episcop de Cezareea (prăznuit pe 3 octombrie).
Şi făcându-se monah și trecând în rândul fraților, s-a arătat, de la început, în totul nebiruit în orice muncă și aspră viețuire, încât părea că este imaterial și fără de trup. Cu viețuirea lui uimea pe toți și îi îndemna să aibă dorință și râvna răbdării celei mai presus de fire. Deci, ajungând pe culmea nepătimirii și umplându-se de darul Duhului Sfânt, a fost ca un stâlp însuflețit și ca o icoană a tuturor bunătăților pentru cei din mănăstire și pentru toți ceilalți. A strălucit cu nevoințele și s-a dezlipit de toată desfătarea lumească, căpătând și darul de a face minuni.
În anul 614, a anunțat invazia perșilor înainte ca aceasta să aibă loc.
Ajungând la adânci bătrânețe, a căzut bolnav și, simțind că i-a sosit ceasul plecării din această viață, și-a chemat ucenicul. Acesta, ocupat cu slujirea pelerinilor, nu putea să-i stea la căpătâi. Dar bătrânul Gheorghe i-a zis: „Nu te tulbura; voi aștepta până ce-ți vei sfârși treaba”. Când discipolul sosi, către miezul nopții, el l-a îmbrățișat și a zis: „Ieși suflete al meu! Mergi către Domnul!” Și a adormit întru Domnul.
Sursa: https://ioanmosnegutu.info/