În ziua prăznuirii Soborului Sfinților 70 de Apostoli, PS Ioan, Episcop de Soroca a liturghisit la Catedrala arhierească din Soroca
10:11, luni, 17 ianuarie, 2022 |
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților 70 de Apostoli, luni, 17 ianuarie 2022, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei a slujit Sfânta Liturghie în Catedrala arhierească din municipiul Soroca.
După alegerea celor doisprezece apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a luat încă șaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire. Despre acest lucru scrie Sfântul Evanghelist Luca astfel: După aceștia a arătat Domnul și alți șaptezeci (și doi), și i-a trimis câte doi înaintea feței Sale; pentru că pe cei doisprezece îi avea lângă Dânsul, ca pe niște martori ai vieții Sale, iar pe cei șaptezeci îi trimitea.
Sfinţilor 70 de Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre!
Sursa: https://ioanmosnegutu.info/