Înainte să-i învățăm pe alții ce-i credința, să ne învățăm mai întâi pe noi înșine

Mântuirea noastră depinde de credinţa şi nădejdea în mila lui Dumnezeu, de lăsarea noastră şi a tuturor în voia Lui cea sfântă.

Fără mustrare de sine, smerenie, răbdare şi dragoste, este cu neputinţă a ne mântui; cu aceste mijloace, şi luptele se uşurează, şi cursele vrăjmaşului se nimicesc. (Sfântul Macarie)

Pretutindeni este cu putinţă să vă mântuiţi, numai să nu-L părăsiţi pe Mântuitorul. Agăţaţi-vă de cămaşa lui Hristos şi El nu vă va lăsa. (Sfântul Varsanufie)

Cât de mult trebuie să asudăm, câte osteneli trebuie să săvârşim şi câte lipsuri, boli, necazuri şi suspine trebuie să îndurăm pentru dobândirea veşnicei odihne în Ceruri! Iar noi credem că trândăvind, adică şezând pe pat moale, după o viaţă luxoasă, vom şi intra în Împărăţia Cerurilor! (Sfântul Antonie)

Fii atentă la mântuirea ta atât timp cât este ziuă; adică trebuie prin toate mijloacele să te sileşti spre toată fapta cea bună şi repet: trebuie să te sileşti, căci cei ce se silesc dobândesc Împărăţia Cerurilor. (Sfântul Iosif)

Fiecare dintre noi trebuie să aibă mai multă grijă de el însuşi, de sufletul său şi de propriul folos sufletesc, pentru că, după cuvântul Apostolului, fiecare dintre noi va da răspuns pentru sine înaintea lui Dumnezeu. Iar confuzia noastră tocmai de aici provine, din faptul că tot mai mult suntem aplecaţi spre învăţarea celorlalţi şi ne străduim nu numai să-i convingem de ideile noastre, dar şi să le demonstrăm prin diferite argumente şi să-i facem să-şi schimbe convingerile lor.

Sursa: Ne vorbesc Stareţii de la Optina, Editura Egumeniţa, 2007.