Înălţarea Domnului, prăznuită la Catedrala mitropolitană din Chișinău
17:15, joi, 9 iunie, 2016 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, Chisinau, inaltarea domnului

În ziua prăznuirii Înălţării Mântuitorului Hristos, sau a Ispasului, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, avându-i alături pe slujitorii Catedralei mitropolitane, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie praznicală, la care au participat nenumăraţi credincioşi drept-măritori.
Sărbătoarea de astăzi amintește de ridicarea Mântuitorului Iisus Hristos cu Trupul la Cer, după 40 de zile de la Învierea Sa din morți. Înălțarea Domnului este ultimul eveniment din viața pământească a Mântuitorului.
La Vohodul mic, clericul Catedralei mitropolitane, Prot. mitr. Andrei Burlescu a fost decorat de către Arhipăstor cu Ordinul mitropolitan „Meritul bisericesc” de gr. II, cu prilejul aniversării a 60 ani de viață pământească, dar și pentru munca jertfelnică pe care părintele Andrei mai bine de două decenii o realizează în câmpul slujirii pastoral-misionare.
Îm timpul serviciului divin, Vlădica Vladimir l-a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Ioan Graur, student în anul III, la Academia de Teologie Ortodoxă din Chișinău.
Liturghia de astăzi a fost una deosebită și pentru tânărul Vitalie Șelestenco, student în anul II, la Academia de Teologie Ortodoxă din or. Moscova, care a fost hirotonit de către Mitropolit în treapta de diacon, ambii slujitori primind felicitările şi îndemnurile părinteşti ale Înaltpreasfinţiei Sale.
Nou-hirotoniții au mulțumit Arhipăstorului pentru îndemnurile și urările făcute și au promis Înaltpreasfinției Sale supunere fiască și întru totul ascultare pentru mântuirea credincioșilor și pentru binele și propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
La finalul serviciului divin a urmat un Tedeum de mulțumire, după care enoriașii au primit binecuvântări arhierești din partea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, îndreptându-se spre casele lor cu nădejde în ajutorul Domnului și cu speranța moștenirii Împărăției cerurilor.
Sursa: www.mitropolia.md





















Astăzi, înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe...
În Duminica a XXI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
În Duminica a XX-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a...
În dimineața zilei de vineri, 27 august, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Acatistului...
În fiecare vineri, începând cu ora 7.00, la Catedrala mitropolitană din municipiul Chișinău se oficiază Slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului,...
Luni, 21 septembrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea...
Sâmbătă, 18 ianuarie 2020, în ajunul sărbătorii Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Serviciul divin la Catedrala Mitropolitană “Nașterea...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova