Înaltpreasfințitul Anatolie a oficiat sfințirea Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie la hramul bisericii din s. Burlăceni, r. Vulcănești
16:05, sâmbătă, 8 noiembrie, 2025 | Cuvinte-cheie: ÎPS arhiepiscop Anatolie

Sâmbătă, 8 noiembrie, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, a oficiat slujba de sfințire a Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul „Sf. M. Mc. Dimitrie” din satul Burlăceni, raionul Vulcănești.
Alături de Arhipăstorul sudului Moldovei au coliturghisit prot. mitr. Mihail Mungiu, secretar eparhial, prot. Serghei Boeș, preotul paroh, PC Arhim. Siluan (Dronic), starețul Mănăstirii „Sf. Cneaz Vladimir” din municipiul Cahul și un sobor de preoți și diaconi.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Anatolie a adresat un cuvânt de învățătură și de felicitare către enoriași și oaspeți, exprimându-și recunoștința față de toți cei care au contribuit la înfrumusețarea și buna rânduială a acestei Biserici.
Serviciul Mass-Media al Eparhiei














Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
În Duminica a V-a din Sfântul și Marele Post, închinată Sfintei Maria Egipteanca, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat,...
În Duminica a patra din Sfântul și Marele Post, închinată Sfântului Ioan Scărarul, dar și pomenirea în acest an a...
În duminica a doua din Sfântul și Marele Post, închinată Sfântului Grigorie Palama, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat,...
Mari sunt faptele credinţei! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc...
În prima sâmbătă a Postului Mare, 28 februarie, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de Cahul și Comrat, a oficiat Sfânta...
Sâmbătă, 21 februarie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Episcopul Nicolae de Ceadîr-Lunga, vicar al...
