Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit la Mănăstirea „Sf. Prooroc Ilie” Nicoreni
21:24, luni, 13 octombrie, 2025 | Cuvinte-cheie: manastirea nicoreni, nicoreni

În contextul vizitei de două zile în Eparhia de Soroca și Drochia, luni, 13 octombrie 2025, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfântul Prooroc Ilie” a Mănăstirii Nicoreni.
Alături de Înaltpreasfințitul Mitropolit s-au rugat: ÎPS Arhiepiscop Ioan, Chiriarhul Eparhiei de Soroca și Drochia, prot. mitr. Nicolae Craveț, secretar eparhial, PC Arhim. Vlasie (Ușurelu), starețul Mănăstirii, părintele Nicolae Cărăușu, Iconom Stavrofor din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, ierom. Petru Vuluță, protopop de Drochia, prot. Arsenii Bazatin, protopop de Rîșcani, și un sobor de preoți și diaconi.
La Vohodul mic, Întâistătătorul a conferit părintelui stareț, Arhimandrit Vlasie – ordinul „Sfântul Ierarh Dionisie Erhan”, pentru munca depusă pe parcursul a cinci ani de stăreție a acestei Mănăstiri.
Serviciul divin a fost înfrumusețat de hirotonia ipodiaconului Vianor Mocanu, student ATOM, anul IV, în treapta de diacon.
După Liturghie, soborul de ierarhi și preoți au săvârșit litia pentru adormiți, la mormântul Arhimandritului Rafail (Bodiu), întemeietorul și primul stareț al Mănăstirii acesteia.
Vorbind celor prezenți, Mitropolitul a menționat că vrednicul de pomenire Arhimandritul Rafail a fost un model de viețuire monahală ce a căutat toată viața să împlinească Evanghelia în cuvânt și în faptă.
La rândul său, Arhimandritul Vlasie a mulțumit ierarhilor pentru dragostea părintească, susținerea și purtarea de grijă ce o au față de această vatră monahală din nordul Republicii Moldova.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,
www.mitropolia.md




























































Pe 25 octombrie 2024, cu binecuvântarea Preasfințitului Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, și a starețului Mănăstirii Nicoreni, Arhimandritul Vlasie...
În dimineața zilei de 16 iulie, a avut loc procesiunea cu icoana ,,Maicii Domnului cu trei mâini”, urmată de săvârșirea...
Procesiunea cu icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” de la Sf. Munte Athos spre orașul Soroca. Reportaj realizat de copiii...
REC din casa Domnului. Povestea călugărului Afanasie de la Mănăstirea Nicoreni. Reportaj realizat de Agora Moldova, www.agora.md...
Sâmbătă, 9 martie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din...
,,La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate...
Vineri, 13 octombrie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul episcop Ioan al Sorocii a...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău