Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie în prima duminică a postului Nașterii Domnului, la catedrala mitropoliotană din Chișinău
14:19, duminică, 3 decembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: ÎPS Mitropolit Vladimir

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat Sfânta Liturghie în duminica a XXVI-a după Pogorârea Sfântului Duh și prima din postul Nașterii Domnului, la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit: prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și eclesiarh al catedralei împreună cu soborul de preoți și diaconi ai catedralei mitropolitane.
În timpul serviciului divin, Întâistătătorul și slujitorii s-au rugat dimpreună cu poporul iubitor de Dumnezeu, pentru ca să primească de la Domnul Hristos, prin sfinții Săi, apărare de intemperiile timpului, virtuți duhovnicești și cale de nădejde spre viața cea veșnică.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul arhieresc mixt al catedralei mitropolitane, condus de către doamna Angela Angheni.
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit, predica a fost rostită de către părintele Vadim, sfinția sa a explicat credincioșilor pericopa evanghelică a duminicii, care ne prezintă Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina.
„Orice om gospodar ar proceda la fel; n-ar lăsa să se piardă rodul muncii lui de peste an. Până aici nu am putea să-i reproșăm nimic. Ar putea fi socotit chiar un personaj pozitiv. Dar, mai departe, se schimbă, parcă nu mai este el: suflete, ai multe bogății strânse pentru mulți ani; odihnește-te, bea, mănâncă, veselește-te. De aici a început greșeala lui: 1. nu mai voia să muncească; se pregătea să trăiască în lenevie; și 2. și mai grav, ceea ce spuneam mai devreme: nu se gândea decât la el; își folosea greșit bunurile pe care le avea prin voia și grija lui Dumnezeu.
De aceea lui Dumnezeu nu ia plăcut filosofia personajului. Nu ia placut concepția lui de viață. Și ia spus simplu, dar hotărât: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.”
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md































Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica după Botezului Domnului și...
Pomenirea dreptului cu laude, iar ție destul îți este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat și decât proorocii...
În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat: că glasul Părintelui a mărturisit ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te...
Luni, 19 ianuarie 2026, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove a avut o întrevedere cu delegația Adunării Interparlamentare...
Duminică, 18 ianuarie 2026, în Ajunul sărbătorii Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea...
Joi, 15 ianuarie, în ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Serafim de la Sarov, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova,...
Sâmbătă, 15 ianuarie 2026, în ziua cinstirii Sfântului Cuvios Serafim de la Sarov, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit la hramul...
