Înaltpreasfințitul mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie și sfințirea crucii monumentale de la Holercani, prima din cele patru extreme ale țării
21:46, joi, 23 mai, 2024 | Cuvinte-cheie: Arhiepiscopul Sava, episcop nicolae rosca, ÎPS arhiepiscop Anatolie, ÎPS Mitropolit Vladimir, ÎPS Nicodim, ÎPS Petru Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a slujit joi, 23 mai, la hramul schitului „Sf. Irh. Nicolae” din s. Holercani, r. Dubăsari, al Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea din capitală.
Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir i-a coliturghisit: ÎPS Sava, arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, ÎPS Anatolie, arhiepiscop de Cahul și Comrat, ÎPS Nicodim, arhiepiscop de Edineț și Briceni, PS Nicolae, episcop de Ceadîr-Lunga, vicarul Eparhiei de Cahul și Comrat, prot. mitr. Oleg Vieru, protopop de Criuleni și Dubăsari, prot. mitr. Mihail Mungiu, secretarul eparhiei de Sud și protopop de Cahul, stareți, preoți și diaconi.
La vohodul mic, Arhipăstorul a decorat mai mulți preoți pentru munca sârguincioasă depusă pe parcursul anilor în cadrul parohiilor încredințate spre păstorire spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova:
Prot. mitr. Victor Ceban, parohul bisericii ”Acoperământul Maicii Domnului” din s. Varnița, r. Anenii Noi – dreptul de a sluji Dumnezeiasca Liturghie cu ușile împărătești deschise până la imnul Herovic;
Prot. Dumitru Darmancev, parohul bisericii ”Sf. Irh. Alexie” s. Pohrebea, r. Dubăsari – dreptul de a purta mitră;
Prot. Grigore Rotaru, parohul bisericii ”Acoperământul Maicii Domnului” s. Mășcăuți, r. Criuleni – dreptul de a sluji Dumnezeiasca Liturghie cu ușile împărătești deschise până la imnul Herovic;
Prot. Vladislav Cobușceanu, parohul bisericii ”Sf. Ap. și Ev. Ioan Teologul” sect. Rîșcani, mun. Chișinău – dreptul de a purta paliță și cruce cu pietre scumpe.
Prot. Ioan Bujniță, clericul bisericii ”Sf. Mc. Valerie” sect. Rîșcani, mun. Chișinău – dreptul de a purta paliță și cruce cu pietre scumpe;
Diaconul Vladimir Mămăligă – dreptul de a purta orar dublu.
Răspunsurile lioturgice au fost oferite de corul de preoți al protopopiatului de Criuleni și Dubăsari condus de protoiereul Teodor Vrabie.
Cu ocazia jubileului de 50 de ani din ziua hirotoniei în treapta de diacon a Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, pentru schitul de la Holercani, Mitropolitul a oferit în dar o icoană a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichii.
După Sfânta Liturghie a urmat înconjorul bisericii cu citirea pericopelor evanghelice praznicale după care, soborul de ierarhi, preoți și creștinii prezenți s-au îndreptat la crucea recent instalată, prima din proiectul celor patru cruci din cele patru extreme ale țării noastre.
La slujba de Sfințire oficiată de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, s-a alăturat soborului ierarhic și Înaltpreasfințitul Petru, arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni care este unul dintre susținătorii de seamă a acestui minunat proiect monumental și duhovnicesc pentru țara noastră.
La sfârșit, ctitorii și binefăcătorii implicați la zidirea acestei cruci au fost menționați cu ordine și diplome mitropolitane.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media