Înaltpreasfințitul Vichentie, Mitropolit de Tașkent și Uzbekistan a vizitat Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” din capitală
13:02, luni, 23 octombrie, 2023 | Cuvinte-cheie: manastirea ciuflea, vichentie morari

Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, la data de 23 octombrie Înaltpreasfințitul Vichentie, Mitropolit de Tașkent și Uzbekistan a vizitat Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” din capitală.
Cu multă bucurie, Ierarhul a fost întâmpinat de Duhovnicul-administrator, al Mănăstirii, PC Arhimandrit Nicolae (Roșca) împreună cu slujitorii, obștea monahală și credincioșii prezenți.
Mitropolitul a fost condus în Catedrala mănăstirească, unde s-a închinat la sfintele moaște păstrate cu sfințenie de obștea monahală de la Ciuflea, după care a oficiat Slujba Panihidei pentru părinții săi adormiți întru Domnul, vrednici de pomenire, egumenul Patrocl și monahia Parascheva, dar și pentru Protoiereului mitrofor Anatolie, care se odihnesc în pământul binecuvântat al Sfintei Mănăstiri.
Sursa: https://ciuflea.md

















O, Iisuse Hristoase, Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel ce ridici păcatele lumii, primeşte această puţină rugăciune de mulţumire, pe care o...
În Duminica a patra din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, enoriașii Mănăstirii Ciuflea s-au rugat împreună cu Preasfințitul Nicolae,...
Episcopul Nicolae de Ceadîr-Lunga a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica Ortodoxiei, prima din Sfântul și Marele Post, 1...
În fiecare an, Prima Sâmbătă din Postul Mare, numită şi Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron, reprezintă un popas duhovnicesc important în...
Episcopul Nicolae a oficiat vineri, 27 februarie , la Mănăstirea Ciuflea din Chișinău, Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte Sfințite, urmată...
Luni, 23 februarie, în atmosfera de rugăciune a Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, a fost oficiată prima parte...
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 22 februarie, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și...
