Încă o mănăstire din cele 21 închise de habsburgi se redeschide la Suceava - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Încă o mănăstire din cele 21 închise de habsburgi se redeschide la Suceava

21:51, joi, 1 aprilie, 2021 | Cuvinte-cheie: , ,

Redeschiderea mănăstirilor închise în urma ocupării Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în 1774–1775 este o prioritate anunțată de IPS Calinic încă din primele zile de după întronizarea ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

După reînființarea Solcăi, încă una din cele 21 de așezăminte închise de habsburgi în Bucovina se va redeschide: Mănăstirea Pătrăuți, cea mai veche ctitorie ștefaniană și monument UNESCO.

În ședința Permanenței Consiliului Eparhial de miercuri, 31 martie 2021, a fost aprobată reînceperea vieții monahale la Mănăstirea Pătrăuți, mănăstire ctitorită de Sfântul Ștefan cel Mare în 1487 și desființată de Imperiul Austriac la începutul secolului al XIX-lea.

Propunerea urmează a fi înaintată către Sinodul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Monahia Alexandra Bădrăgan, de metanie de la Mănăstirea Sucevița, va fi prima stareță odată cu redeschiderea mănăstirii. Redeschiderea oficială va avea loc duminică, 04 aprilie, într-o ceremonie condusă de Episcopul vicar Damaschin Dorneanul.

Biserica mănăstirii se află într-un proces de restaurare care se va încheia în 2021. Un mare merit în promovarea și reînființarea mănăstirii de la Pătrăuți îl are preotul Gabriel Herea, care a slujit la Pătrăuţi din toamna anului 2003, notează Monitorul de Suceava.

Acad. Răzvan Theodorescu descria Biserica monument UNESCO de la Pătrăuţi, cel mai vechi lăcaş de cult rămas de pe vremea lui Ştefan cel Mare, drept „emblema ortodoxiei româneşti”.

Vezi mai multe despre istoricul mănăstirii pe site-ul oficial al Arhiepiscopiei Sucevei.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Sursa: https://basilica.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com