Îndemn la o viaţă spirituală: Casa sufletului nostru

Este bine, încă din tinereţe, să ne învăţăm a pune accent pe lumea noastră interioară, să fim în contact permanent cu noi înşine, pentru că anume acolo ne regăsim. Suntem un univers, o comoară, pe care de multe ori nici n-o cunoaştem cu desăvârşire, nemaivorbind de faptul că trebuie şi s-o explorăm cu bună chibzuinţă. Interiorul nostru spiritual, universul nostru valoric este singurul ce ne aparţine şi pe care îl putem stăpâni cu adevărat. Chiar dacă ne pare uneori ca suntem bogaţi şi avem multe de toate în lumea din exterior, toate acestea sunt vremelnice şi oricând putem fi lipsiţi de ele.

Adevărata comoară o avem doar înlăuntrul nostru. Este necesară multa muncă, ca să descoperim şi să utilizăm resursele noastre interne, duhovniceşti, spre binele la care ne cheamă în permanenţă Tatăl Nostru Cel din Ceruri.

Există oameni care reuşesc atât de bine, comod şi frumos să-şi amenajeze casa în care locuiesc, astfel că nu mai doresc s-o părăsească. Și chiar dacă o părăsesc, fac acest lucru foarte selectiv şi pentru puţin timp. Totodată alţii, care locuiesc în dărâmături, caută orice prilej să fugă de acolo oriunde ar fi şi pe un timp cât mai îndelungat. Să transferăm acest exemplu pe plan spiritual. Omul care trăieşte o viaţă duhovnicească este cel ce a făcut ordine în interiorul său, în casa sa spirituală şi le are acolo pe toate: poezie, culori, muzică, rugăciune, virtuţi etc. Acesta este asemeni cultivatorului viei, care lucrează şi îşi aşteaptă rodul, pentru că în el sălăşluieşte Duhul Lui Dumnezeu, prin care se revarsă lumina cea dătătoare de viaţă. El lucrează via sufletului său în permanenţă şi ştie că ea va da rod bun la vreme potrivită. Dragosta, Credinţa şi Nădegdea sunt pilonii pe care va dăinui în veşnicie un astfel de sălaş duhovnicesc, înzestrat cu multe roade
plăcute, care îl vor face pe om fericit.

În acelaşi timp, există multă lume neînduhovnicită, persoane care nuşi lucrează ogorul virtuţilor, din care cauză sunt lipsiţi de Duhul luminat şi se simt neîmpliniţi, singuratici, trişti, fricoşi, ca într-o noapte de întuneric obscur. Aceştia vor distracţii şi le caută peste tot şi oricând. Pentru ei este o tragedie să rămână singuri. Dar oricât ar fugi ei de golul spiritual ce domneşte în sufletul lor, ei nu pot scăpa de el, pentru că lumea interioară o purtăm cu noi, întotdeauna şi peste tot. De aceea, viaţa lăuntrică are întâietate asupra celei exterioare. Așadar, zădarnice sunt eforturile unora de a ieşi cu totul în exterior, în marea plăcerilor şi a distracţiilor înşelătoare, pentru că este cu neputinţă acest lucru. În ultimă instanţă, toate se sfârşesc, iluziile se spulberă. Într-o zi, ne trezim în casa noastră lăuntrică pustie, ca într-o vie împânzită de volbură şi vătămători, ca pe un ogor părăsit, ca într-un câmp plin cu neghină.

Şi pentru că suntem zi şi noapte noi cu noi înşine, este mult mai bine să ne amenajăm locul pe care, în realitate, nu-l părăsim niciodată. Să ne curăţim casa de păianjeni, de praf, să reparăm ferestrele stricate, prin care pot pătrunde oaspeţi nepoftiţi. Cât de bine ne va fi, dacă vom face ordine în casa sufletului nostru! Atunci frumuseţea şi armonia vor veni să sălăşluiască împreună cu noi, să ne spulbere tristeţea, să ne alunge singurătatea.

Atunci Dumnezeu cu Îngerii și Sfinţii Săi ne vor fi oaspeţi permanenţi şi poate chiar vor rămâne cu noi, ca să ne lumineze şi să ne înveţe lucruri folositoare pentru mântuirea cea mult dorită de sufletul nostru!

Tatiana Doibani

Eseu publicat în  ŞCOALA ŞI BISERICA: PARTENERIAT PENTRU EDUCAŢIE

1700 de ani de la proclamarea Edictului de la Milan – model de toleranţă
şi de conlucrare între Stat şi Biserică. Seminar metodologic republican, Ediţia a II-a. Chişinău, 2013