Indiferenţa – un păcat grav al lumii de azi

În copilărie, chiar dacă nu au primit o educaţie, în care să aibă loc şi Dumnezeu, totuşi ideea de bază era triumful binelui asupra răului. Era o normă a societăţii să cedezi locul unei bunicuţe în transport, să o ajuţi în a traversa o stradă, sau să fii alături de prietenul, care e mai slab la învăţătură.

Ce s-a întâmplat cu mulți dintre noi astăzi? De ce oamenii devin indiferenți nu numai faţă de ei însăşi, ci şi faţă de familiile lor, prietenii și vecinii? De ce majoritatea trece indiferentă pe alăturea unei persoane în suferinţă ?

Fără îndoială, o amprentă puternică a lăsat asupra noastră ritmul accelerat al vieții, în special în oraşele mari. În doar o zi, omul modern percepe o cantitate colosală de informație, pe care strămoșii noştri din secolul 18 le primieau într-o lună. Şi dacă predecesorii noștri aveau fericicirea de a alege ceea le este necesar, astăzi peste noi este „răsturnată” toată murdăria și vulgaritatea, amestecată cu toate slăbiciunile umane, plină de cinism și sânge.

Am început să perceapem crima, violul și alte infracțiuni, ca ceva obișnuit , chiar dacă acestea se petrec alături. Noi nu mai suntem surprinşi de faptul că copiii încep să bea și să fumeze în școala primară. Iar la liceu deja consumă droguri. Din contra mulțimea vânzătorilor și farmaciștilor, care ar fi cazul să nu le ofere acestea, fără mustrare de conştiinţă le pune nestingherită la dispoziţie.

Pe noi nu ne mai interesează un biet om ce stă culcat pe stradă în noroi sau în subterană. „E beat, ce mă priveşte?” –medităm și calm trecem pe alături. „Mamă, nu mă lovi!” –se aude nu prima dată din apartamentul învecinat cu dvs. Nu ne priveşte nici asta – fiecare cu familia şi educaţia lui. Noi privim în continuare televizorul , pentru următoarea emisiune de „scandaluri, intrigi și investigații”, pe care ni le oferă cu drag televiziunea în fiecare seară.

Adolescenţii beau bere sub ferestre și fac zgomot? Ei bine, ei au părinții lor. Pe mine nu mă ating, deja e bine. Au agresat o fată seara-n stradă ? Să mă implic şi să am de suferit şi eu? O bunicuţa îşi numără puţinii bani în magazin, meditând ce să cumpăre mai bine – lapte sau pâine? Și înainte de aceasta, ea cum şi-a crescut copiii, de ce ei nu o ajută? Această serie nesfârșită de întrebări și răspunsuri similare, ne urmărește în fiecare zi şi aproape pe fiecare, doar consolidându-ne în ideea că ce a fost, a trecut, astăzi fiecare e pentru sine.

Da, viața astăzi e mai agitată şi toţi suntem implicaţi într-o mulţime de activităţi şi avem foarte multe de rezolvat, depăşit şi trecut. Dar să treci alături de cel în durere şi să consideri că nu te priveşte, să vezi că se întâmplă lucrui înfricoşătoare şi să zici că e problema celor implcaţi – nu e bine, nu e corect. Căci de fapt toţi suntem implicaţi. Cei din jur sunt apropiaţii noştri, şi astăzi noi trecem pe lângă ei indiferenţi, mâine vom fi noi intr-o situaţie similară şi situaţia se poate repeta.

Concetățenii noștri, care au ştiut mereu că nu există doar durerea proprie, dar şi cea a fratelui nostru, ar trebui să scape de stereotipul impus nouă – nimănui nu-i datorăm nimic.

Ne închidem fiecare în carapacea de piatră pe care o avem şi nu ne interesează cei din jur. Desigur că cel mai simplu este de a transfera responsabilitatea pe alții, pe oricine, numai nu a ne implica şi personal. „Dar ce, eu am cea mai mare nevoie?” – Întrebă omul astăzi, trecând pe alături de o altă fărădelege.

O vorbă înţeleaptă spune „Dacă doreşți să schimbi lumea – începe cu tine”. Şi trebuie să o începem. Căci să treci indiferent pe lângă o gheretă unde un copil îşi procură ţigări şi alcool sau o tânără mamă cu ţigara –n gură îşi plimbă copilaşul, nu este doar normal, dar şi împotriva fiecăruia dintre noi. În țările civilizate, acestea se consideră ceva barbar, la noi – o normă. Şi cel mai grav că deja şi ne-am obişnuit cu situaţia creată.

Să ne amintim cuvintele lui Hristos către ucenicii săi – Nu există dragoste mai mare, decât să-ți pui viața pentru aproapele tău! Dar de fapt noi astăzi nu suntem gata nu viaţa să ne dăm pentru aproapele nostru, ci doar să-i acordăm un ajutor atunci când are nevoie de el, sau să nu fim indiferenţi de ceea ce se întâmplă cu el.

Nu avem dreptul să fim indiferenţi – nici ca oameni şi nici ca creştini, şi dacă o vom începe de la fiecare dintre noi – multe se vor putea schimba. Aşa să ne ajute Dumnezeu.

Natalia Lozan