Îndoieli de prisos

 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul, şi nu uita toate

răsplătirile Lui; pe Cel ce Se milostiveşte de toate

fărădelegile tale, pe cel ce vindecă toate bolile tale.

 (Psalmi 102, 2-3)

Dacă am ţine minte nenumăratele faceri de bine de care noi, nevrednicii, ne-am putut bucura de la Dumnezeu, n-ar mai fi în noi deloc cârteală şi nemulţumire. Dar înclinăm să ţinem minte mai mult greutăţile din tot ce ni s-a întâmplate în trecut. Iar deseori, făcând socoteala necazurilor şi eşecurilor din viaţa noastră, uităm să le comparăm cu acele nu puţine cazuri când am simţit asupra noastră o vădită şi perceptibilă lucrare a milostivirii şi ajutorului lui Dumnezeu.

Câtă lipsă de recunoştinţă faţă de Tatăl nostru ceresc şi cât de puţină credinţă se arată în acest caz! Ce-am zice dacă, în ciuda numeroaselor servicii pe care i le-am făcut unui prieten, acesta ne-ar privi privi cu neîncredere şi s-ar îndoi de prietenia noastră? Fireşte că ne-am revolta de o asemenea atitudine. Cu atât mai mult greşim înaintea lui Dumnezeu cu cât, după ce ne-am bucurat în repetate rânduri de ajutorul Său mărinimos, de îndelungata Sa răbdare, ne îndoim totuşi că rugăciunea va fi ascultată şi privim cu spaimă viitorul.

Nu aşa ceva aşteaptă de la noi Dumnezeu. Îndoiala noastră nu poate să-I placă! Cu mult mai bine ar fi dacă, recunoscându-ne mereu nevrednicia, am păstra cu recunoştinţă în inimă amintirea atâtor şi atâtor dovezi de milostivire, de care ne-am bucurat de la Mântuitorul nostru, şi ne-am arăta gata să-I dăm fără crâcnire tot ce ne-ar cere.

Să fie iubirea noastră de Domnul atât de firavă încât când vine clipa de a ne supune voinţei Lui, noi să ezităm a repeta cu absolută supunere cuvintele lui Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Lui binecuvântat”?

Extras din

Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului.

Editura Sofia, Bucureşti 2008, p. 247