Îndrumări actualizate privind săvârșirea slujbei la Învierea Domnului
10:00, joi, 16 aprilie, 2020 |
În atenția slujitorilor din cuprinsul Eparhiei de Chișinău!
Conform deciziilor Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova din 09.04.2020, slujba la Învierea Domnului se va săvârși respectând cerințele Comisiei pentru Situații Excepționale.
Sfânta Liturghie pascală va avea loc doar cu participarea slujitorilor și a personalului bisericesc, care ajută la oficierea serviciilor divine. În cazul comunităților monahale, doar cu participarea obștii mănăstirești.
Credincioşii mireni sunt îndemnați să înalțe rugăciuni de acasă, având posibilitatea să urmărească slujba praznicală la posturile TV și Radio. Pentru a fi urmărită slujba din fiecare sfânt locaș, pot fi instalate sisteme de sonorizare sau transmisă online pe rețele de socializare.
În ajunul sărbătorii, Biserica va sfinți cozonacii la SA “Franzeluța” sau la alte întreprinderi care produc acești cozonaci. În așa fel, ca cetățenii să poată procura cozonaci sfințiți, pentru a putea să sărbătorească împreună cu familia.
Fiecare parohie va coordona împreună cu administrația publică locală și inspectoratul de poliție din teritoriu modalitatea preluării Focului Sfânt și binecuvântarea prinoaselor din noaptea Învierii.
În acest sens, vă sugerăm câteva modalități în dependență de specificul fiecărei parohii:
- Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum 3 voluntari, sâmbătă, 18 aprilie 2020, începând cu ora 20.00.
- Dacă localitatea este compactă și numără câteva zeci de familii, slujitorii se pot deplasa pe la fiecare gospodărie pentru a sfinți prinoasele;
- Persoanele în etate să evite ieșirea din casă. Vecinii, rudele sau voluntarii din parohie le-ar putea oferi credincioşilor vârstnici şi bolnavi cele sfințite în noaptea Învierii Domnului, precum şi pachete cu daruri alimentare de Paşti (ouă, cozonac, dulciuri etc.).
- Având în vedere că o seamă de credincioși nu vor avea posibilitatea să iasă din casă, Biserica având practica vremurilor de război și molimă, binecuvintează sfințirea prinoaselor în condiții casnice în felul următor: Înaintea de masa pascală se cântă de trei ori Troparul Învierii „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte calcând și celor din morminte viață daruindu-le!”, după care se stropesc bucatele cu aghiasmă, rostindu-se iarăși de trei ori „În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!”
Vă îndemnăm să respectăm recomandările prevăzute în timpul stării de urgență, să-i încurajăm pe cei păstoriți și să le transmitem bucuria Învierii Domnului.
Secretariatul mitropolitan, www.mitropolia.md