Inervenţia raţiunii omeneşti în voia lui Dumnezeu în ce priveşte naşterea de prunci

De multe ori, destule perechi de soţi îmi destăinuiesc neliniştea lor cu privire la naşterea de prunci şi îmi cer părerea. Unele perechi se gândesc să facă doi-trei copii, iar altele doresc să dobândească mai mulţi.  Însă ceea ce îi va ajuta cel mai mult este să lase lui Dumnezeu acest subiect al  naşterii de prunci.

Să-şi încredinţeze viaţa lor Proniei dumnezeieşti şi să nu-şi facă programele lor. Trebuie să creadă că Dumnezeu, Care se îngrijeşte de păsările cerului, cu atât mai mult se va îngrji de proprii lor copii. Era un marinar care s-a căsătorit la vârsta de douăzeci şi opt de ani. Sărac şi el, săracă şi fata pe care a luat-o, au închiriat un subsol în care să locuiască. Tânăra a găsit ceva de lucru şi trăiau foarte cumpătat. Închipuiţi-vă, drept masă aveau o ladă de fructe, pe care le-au cumpărat o singură dată. După aceea au dobândit şi copii şi făceau mari economii ca să-i crească. Şi cu toate acestea, încet încet s-au căpătuit.

Unii încearcă mai întâi să le aranjeze pe toate celelalte şi după accea se gândesc la copii. Nu-L pun la socoteală deloc pe Dumnezeu. Alţii spun: „Astăzi viaţa este grea. Aunge un copil, cu toate că şi pe acesta îl creşti cu destulă greutate”, şi nu mai fac alţi copii. Aceştia nu-şi dau seama cât de mult păcătuiesc cu această concepţie a lor, pentru că nu-şi pun nădejdea în Dumnezeu.

Dumnezeu este milostiv şi de îndată ce va vedea că nu mai pot face faţă, nu le va mai dărui alţi copii. Mulţi se căsătoresc, dar nu se gândesc că scopul căsătoriei este să facă copii şi să-i educe creştineşte. Nu vor copii mulţi, ca să nu aibă necazuri, dar au în apartamentele lor câini, pisici… Mi-au spus unii că acum în America, unii oameni ţin în casele lor în loc  de câini, un fel de purceluşi, care sunt foarte scumpi şi nu cresc repede. Au fost făcuţi în aşa fel, încât să-i poată ţine în apartamentele lor. Nu vor să aibă copii, pentru că le vine greu să-i spele etc., dar să spele porci nu. Câinele cel puţin este şi paznic. Dar ca să ţii porci în casă… înfricoşător! în Australia am văzut azile pentru câini, pisici…, chiar şi cimitir pentru animale.

Oamenii, aşa cum progresează, vor creşte şoareci şi vor face conserve din ei pentru a hrăni pisicile, vor creşte şi iepuri pentru a hrăni câinii, în timp ce atâţia oameni mor de foame. Şi ca să vezi, dacă omoară cineva un câine, se poate să plătească mai mult decât dacă ar omori un om. Depinde, fireşte, şi al cui este câinele… Unde am ajuns?» În vremea noastră omul valorează mai puţin decât un câine.

Pentru mulţi care trăiesc lumeşte, astăzi familia nu mai are sens. De aceea tinerii fie nu se căsătoresc, fie se căsătoresc dar nu fac copii, fie îşi omoară copiii prin avorturi, şi astfel ei singuri îşi stârpesc neamul lor. Adică ei singuri se distrug, nu îi distruge Dumnezeu. În timp ce oamenii credincioşi, care tin poruncile lui Dumnezeu, primesc harul dumnezeiesc, pentru că Dumnezeu este obligat oarecum să-i ajute în aceşti ani grei prin care trecem.  Şi vedem creştini familişti, aducând la viată pe toti copiii dăruiţi lor de Dumnezeu şi crescându-i în frica Lui. Iar toti aceşti copii sunt echilibraţi, bucuroşi, şi sporesc în toate, având asupra lor binecuvântarea lui Dumnezeu. De la neliniştea pentru apropierea sfârşitului lumii, vedem astăzi cum, cu harul lui Dumnezeu, propăşeşte o generaţie bună. Diavolul distruge, dar şi Bunul Dumnezeu lucrează şi nu va lăsa să dispară neamul nostru.