Întâistătătorul a sfințit un monument la intrarea în s. Corjova, r. Criuleni
10:06, sâmbătă, 22 noiembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: arhangheli, hram, mitropolit vladimir, monument
În ziua prăznuirii Sf. Arhanghelilor Mihail și Gavriil, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, înconjurat de numeroși preoți, a sfințit un impunător monument care îi înfățișează pe cei doi arhangheli, înălțat prin străduința dreptmăritorilor credincioși chiar la intrarea în s. Corjova, r. Criuleni.
La evenimentul prilejuit de celebrarea hramului localității, au fost prezenți nenumărați creștini, dimpreună cu reprezentanții autorităților publice locale.
După săvârșirea rânduielii sfințirii, Mitropolitul i-a felicitat pe toți cei adunați la sărbătoare, exprimându-și speranța că și de acum înainte Sfinții Arhangheli vor veghea peste aceste meleaguri și vor fi sprijin duhovnicesc pentru fiecare dintre cei ce vin să ceară ajutorul și apărarea Domnului Hristos.
În semn de recunoștință pentru eforturile depuse pentru construirea impresionantului monument, ctitorii au primit alese distincții bisericești din partea Înaltpreasfinției Sale, cu nădejdea că și în continuare vor fi la fel de sârguincioși pentru binele și mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
sursa mitropolia.md