Întâlnire duhovnicească cu elevii Gimnaziului din s. Ghetlova, r. Orhei
23:12, marți, 19 aprilie, 2016 | Cuvinte-cheie: activitate misionara, ghetlova, orhei, protopopiatul orhei, tineret
Astăzi 19 aprilie 2016, cu binecuvântarea Preacuviosului Părinte Arhimandrit Siluan (Șalari), Stareț al Sfintei Mănăstiri Curchi, Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri şi Viaţă Monahală”, Protopop de Orhei și cu stăruința Părintelui paroh, Ioan Surguci la școala Gimnazială din satul Ghetlova, raionul Orhei, a avut loc o întâlnire duhovnicească – pe tema: „Postul”, susținută de Protoiereul Ioan Surguci, Șef de Sector al Protopopiatului Orhei.
Întâlnirea a avut parte de o asistenţă numeroasă, elevi și profesori, în frunte cu dl. Director Moraru Marin, manifestând un real interes pentru viaţa duhovnicească. Cu toţii animaţi de bucuria şi de dorinţa vie să se împărtăşească cu Cuvântul lui Dumnezeu. Subiectul discuţiei s-a axat pe Postul Păresimilor – „Timp de pregătire duhovnicească spre Înviere”. Întâlnirea a avut un caracter interactiv, elevii adresând mai multe întrebări cu caracter duhovnicesc, la care au primit răspunsurile aşteptate. Atât gimnaziştii, cât şi pedagogii prezenți s-au arătat entuziasmaţi de această întâlnire, prin intermediul căreia se contribuie la educaţia spirituală a adolescenţilor.
Pr. Ioan Surguci a vorbit tinerilor despre importanța postului, prezentare amănunţită a învăţăturilor despre post cu toate aspectele sale, pe care trebuie să o prețuiască și să o respecte omul, prezentând de asemenea și alte teme, precum: păcatul cât și urmările acestuia în plan spiritual. Cuvintele duhovniceşti adresate elevilor, fac referire specială la osteneala duhovnicească a Postului Mare, îndrumându-i spre o trăire mai profundă a acestei perioade de nevoinţă şi înmulţirea virtuţilor, ca astfel având întărire duhovnicească să rodească în suflete bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos a subliniat Pr. Ioan. Apoi, au urmat un șir de întrebări, majoritatea fiind legate de tema abordată, privitoare la post, necesitatea sau beneficiile acestuia.
Elevii au fost impresionați,dl. Director Moraru Marin a mulţumit personal Pr. paroh pentru dialogul antrenant şi sfaturile preţioase date celor prezenţi, dar și pentru truda depusă nu doar la Biserică, ci și în școală. În context, dl Director a menţionat că şi-ar dori o colaborare mai strânsă între Biserică şi instituţia de învăţământ pe care o conduce, cu speranța că astfel de întâlniri duhovnicești vor mai fi susținute. Cei prezenţi au primit în dar câte o iconiță, care să le aducă aminte de această întâlnire de suflet.
La final, asistentul Preacuviosului Pr. Arhim. Siluan (Șalari), Pavel Focșa, a adresat sincere mulțumiri Pr. paroh pentru frumoasele cuvinte și învățături spuse cu mare înțelepciune și trăire. De asemenea a adus mulțumire și d-lui Director pentru găzduirea caldă dar și pentru frumoasa organizare.
Biroul de Presă al Protopopiatului Orhei