Întâmplări minunate cu Părintele Justin

„Dumnezeu ne-a învrednicit să avem un copil”

Acum trei ani și jumătate am venit la părintele Justin pentru a lua o binecuvântare. Deși bătrân și bolnav, seara târziu, părintele ne-a primit în chilia sfinției sale. Țin minte și acum că erau mulți oameni care așteptau să intre.

Am venit atunci pentru a-l ruga pe părintele Justin să mijlocească la Dumnezeu pentru mine și soțul meu ca să avem un copil. Pentru că erau mulți oameni și era târziu, nu am avut timp să-i explic părintelui de ce am venit, dar sfinția sa m-a binecuvântat și mi-a dat două iconițe cu Sf. Stelian. Pe atunci nu știam că Sf. Stelian este ocrotitorul copiilor și că binecuvintează cu nașterea de copii pe cei care se roagă lui.

Am plecat din chilia părintelui și m-am dus în biserică, dar cu sufletul neîmpăcat, pentru că nu reușisem să-i spun problema mea. În biserică, o măicuță m-a văzut neliniștită și m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am povestit că am venit de la Iași să-i spun părintelui Justin să se roage pentru mine și soțul meu să avem un copil, dar fiind aglomerat, părintele doar m-a binecuvântat și mi-a dat cele două iconițe cu Sf. Stelian, fără ca eu să fi reușit să-i spun necazul meu. Maica m-a îndemnat să merg acasă și să stau liniștită, că părintele știe ce face. Ajunsă acasă, mi-am cumpărat acatistul Sf. Stelian, l-am citit o singură dată și minunea a venit.Mergând la medic în zilele următoare, am aflat că Dumnezeu ne învrednicise să avem un copil. Este vorba despre un copil minunat, care acum are trei ani și jumătate.

Mi-am dat seama că părintelui Justin nu era nevoie să-i spun nimic. Pentru că era sfânt, mi-a „citit gândul”, a știut ce îmi doresc, fără să-i fi spus ceva.

Mulțumesc părintelui Justin, deși nu mai este printre noi. Am aflat de la televizor că a trecut la Domnul și m-am întristat foarte tare, dar știu că acum ne privește din Cer și are grijă de noi.

(Bărdărău Emanuela, Iași, 17 noiembrie 2015)

Vindecă infecția ascunsă

1. Ioana din Bacău, de profesie medic, povestește cum Părintele Justin i-a tămăduit fetița de 4 anișori. Într-o zi, în timp ce se juca cu alți copii, fetița și-a introdus în nas o bucățică de vată și pe care nu a putut să o mai scoată. La început nu a fost nimic dureros iar copilul nu și-a dat seama ca bucățica de vată a rămas ascunsă undeva în sinusurile ei. În timp locul s-a infectat, încât abia mai putea respira datorită puroiului și acuza grave dureri. Mama a dus-o la mai mulți medici dar niciunul nu i-a găsit pricina infecției, care nu ceda la niciun antibiotic. Câteva luni bune nu găsea nicio soluție și nici pricina infecției.

Disperată, femeia se hotărăște să apeleze la ajutorul credinței și ajunge împreună cu fetița la mormântul Părintelui Justin să se roage pentru vindecare. S-au rugat, iar în drum spre casă, mamei îi vine în minte să se uite mai atent în nasul fetiței. Și chiar dacă o făcuse de multe ori înainte, acum pentru prima dată vedea un firicel mic de vată ce parcă dădea să iasă. A tras de el și a ieșit într-adevăr vata cu mult puroi. În câteva zile puroiul a curs tot și infecția s-a vindecat.

Acum fetița e sănătoasă și vine la mormântul Părintelui să-i mulțumească pentru că a vindecat-o și nu mai are dureri.

(Din relatările Monahiei E.)

Tămăduiește de cancer

Cojocaru Ionuț, din satul Cut, com. Dumbrava Roșie, jud. Neamț, a avut tumoră la gât. S-a uns cu ulei de la

candela părintelui Justin și și-a pus pământ de pe mormântul părintelui pe locul bolnav. Pe stomacul gol a băut din uleiul binecuvântat și s-a vindecat.

Un băiat din București avea cancer la un picior. A mers la părintele Justin, pe când sfinția sa era în viață, și l-a întrebat ce să facă. Părintele i-a spus să țină un regim: să mănânce doar legume. După o lună s-a întors la părintele Justin, dar acesta i-a spus: „Ce mai cauți aici? Nu mai ai nimic”.

Băiatul s-a vindecat, iar de atunci ține toate posturile și merge la biserică.

(din relatările Monahiei M.)

„Cu lacrimi!”

Am venit la părintele când fiul meu avea o problemă de sănătate. După ce părintele ne-a binecuvântat pe amândoi, copilul s-a însănătoşit.

Fără să ştie că aveam la Azuga un bazin cu peşte, părintele mi-a spus să scot de acolo şi să mai gătesc câte un peşte pentru cei care vin. De asemenea, m-a îndemnat să fac nişte gogoşi și să le dau copiilor de la şcoala care funcţionează lângă noi, fără să-i fi spus vreodată că este o şcoală în apropierea noastră. Părintele ştia totul!

Într-una dintre întrevederile mele cu părintele, l-am întrebat: „Părinte, cum să mă rog, că îmi fuge mintea de la rugăciune?”. Răspunsul părintelui a fost: „Cu lacrimi!”. Apoi a luat o pară, a tăiat un sfert din ea, pe care l-a oprit sfinţia sa, iar trei sferturi mi le-a dat mie. L-am întrebat: „Ce să fac, părinte?”. Mi-a spus: „Mănâncă!”. După aceea – nu o spun spre laudă, ci spre slava lui Dumnezeu şi a părintelui – nu ştiu dacă a durat două săptămâni, după care au venit acele lacrimi, care şi acum apar, fără voia mea, de câte ori vin la părintele.

Altădată, când veneam la părintele, m-am gândit: „Doamne, cum pot să vin aşa, râzând, la părintele, în loc să vin plângând, să-i cer iertare, când sunt atât de păcătoasă?”. Mi-am spus că data viitoare când voi veni, îi voi cere iertare, dar data viitoare am ajuns după ce deja părintele plecase dintre noi şi era în sicriu. Am vrut să-l fotografiez, dar nu am mai făcut-o, pentru că mi-am amintit că venisem de fapt să îi cer iertare. Am stat a doua oară la rând, i-am sărutat picioarele şi mâna şi i-am cerut iertare. De atunci cred că tot timpul părintele are o binecuvântare pentru mine, deși sunt o păcătoasă.

(Elena din Azuga, 23 ianuarie 2016)

Mărturii publicate in Revista ATITUDINI, Nr. 42