Interviu cu Levan Vasadze: 100 de ani de la lovitura de stat bolșevică

Cu prilejul centenarului de la Revoluția din Octombrie 1917 ne-am propus să adresăm  aceleași întrebări unor personalități din Republica Moldova, România, Rusia și alte țări din Est și din Vest. Aceste interviuri urmăresc să reprezinte o modestă contribuție la reevaluarea evenimentelor care au marcat întregul secol XX.  Deși s-au scurs 100 de ani, în conștiința publică din spațiul ex-comunist și din întreaga lume mai persistă multiple prejudecăți asupra cauzelor profunde ale acelei răsturnări majore, dar și asupra felului în care este tratată ”revoluția proletară” de către elitele politice, mediul academic și ierarhia bisericească. A găsi răspunsurile potrivite la niște întrebări de o asemenea complexitate ni se pare absolut vital.

 Levan Vasadze (Georgia) 

1. Care sunt originile spirituale, intelectuale și ideologice ale Revoluției din Octombrie?

Schisma sub Patriarhul Nikon (Raskol), care a fost rezultatul spiritului imperial rusesc sigur de propria valoare, poate fi descris astfel: “Noi suntem a treia Romă, singurul bastion al Creştinătăţii. Prin urmare,  atunci când vorbim în Rusia despre teologie, nimeni altcineva nu mai are dreptul să intervină în acest domeniu, nimeni altcineva din lumea ortodoxă nu poate să ne ajute, întrucât noi înşine le ştim pe toate”.

Rezultatul a fost RASKOL-ul. A urmat scindarea dintre popor şi elite. Această diviziune a devenit din ce în ce mai adâncă şi a culminat în reformele anticreştine ale lui Petru cel Mare. Din acel moment, a fost doar o chestiune de timp când anume poporul se va ridica împotriva elitelor, şi nu mai conta câtuşi de puţin dacă pretextul ce va declanşa această revoltă va fi unul de ordin intern sau extern.

2. De ce această lovitură de stat s-a produs anume în Rusia și în ce măsură este vorba despre ”un proiect de import” ?

Ca urmare a acelei sciziuni fundamentale invocate mai sus, ideologia marxistă, inspirată de masonerie, a găsit un sol fertil în inimile şi minţile poporului rus, care, acceptând această otravă marxistă venită din Occident, a formulat următorul mesaj (subconştient) pentru propriile elite: “Dacă tot râvniţi spre Europa Occidentală, atunci noi vă vom da această Europă de Vest în versiunea ei originală. Însuşindu-ne hegemonia voastră, noi vă vom anihila şi ne vom ridica pentru a  veni în întâmpinare discursului occidental, fără participarea voastră în calitate de intermediari şi stăpâni”. Aşadar, compromisurile comise de către elite în domeniul purităţii spirituale, care au fost urmarea logică a RASKOL-ului (acesta fiind la rândul său rezultatul opacităţii mentale imperiale), a condus spre răscularea popoului împotriva respectivelor elite.   ”Duşmanul clasei mele este prietenul meu” a devenit un mesaj mult mai important decât „Duşmanul ţării mele este duşmanul meu”.

3. Regimul sovietic a produs o ideologie specifică, numită și religia civilizației sovietice. Care ar fi cauzele și trăsăturile definitorii ale sovietolatriei?

“Haina” marxism-comunismului a fost ţesută de către nişte ideologi vest-europeni (cu precădere evrei).  Însă atunci când a ajuns să fie îmbrăcat cu forța pe trupul slav, aceasta a devenit, după multe victime și sacrificii,  mai umană decât a fost concepută iniţial de către croitorii săi. Această umanizare a straielor comuniste de către slavii de răsărit, caucazieni și popoarele Eurasiei a durat aproximativ treizeci de ani teribili (1917-1947). Mai întâi, umanizarea a fost necesară pentru a se apărat de ghimpii sufocanţi ai straielor respective (troţkismul) şi de ploaia de foc a fascismului, acestea fiind realizate totuși de către Iosif Stalin, care, n-a fost nici pe departe un sfânt. Către mijlocul anilor 40, haina comunistă de pe trupul rusesc a fost supusă unui proces de umanizare și moralizare atâta cât a fost posibil (chiar dacă acest corp a avut de suferit cumplit) în limitele adimisiile ale umanizării marxismului. Astfel, pe scurt, o haină de o sluţenie extremă a început să arate cât se poate de drăguţ, după ce a fost îmbrăcată forţat pe corpul slav.  Şi totuşi, prin definiție, această haină trebuia să fie smulsă şi aruncată de pe corp, întrucât nu contează cât de drăguţ a fost prelucrată de către slavi și celelalte națiuni conlocuitore, pentru că ea a fost ţesută iniţial ca o cămaşă a morţii.

4. Cum ați explica faptul că la distanța de mai bine de un sfert de veac virusul comunismului sovietic mai persistă în Rusia și în alte țări din fostul lagăr socialist?

Personal nu cred că rămăşiţele virusului comunist pot fi comparate în nocivitatea lor cu un alt virus, de asemenea importat din Occident – liberalismul, care de această dată n-a mai luat aspectul unei haine ca în cazul comunismului, ci a fost injectat direct în venele corpului slav, iar la ora actuală, cu fiece nouă injecţie, circulă din ce în ce mai intens. Acest virus mai pătrunde pe cale nazală şi prin sistemul respiratoriu (direct din aer) şi încă nu se întrevede nici o salvare de la el. Organismul devenind din ce în ce mai tolerant faţă de respectiva otravă, s-ar putea ca în curând acesta să nu mai fie conştient de faptul că este otrăvit şi că în loc de sânge prin venele lui curge virusul liberalismului.

Cât priveşte rămăşiţele virusului comunist (biserici transformate în muzee, un fals colectivism populist în loc sobornicitate, pasivitate socială în cazul oamenilor decenţi versus activism social al oamenilor indecenţi, ineficienţa întreprinderilor de stat etc.), aşa cum am mai spus, acestea rămân a fi slute, ele fiind, totuşi, nişte trăsături mai puţin nocive ale Rusiei de azi.

5. Criticii experimentului sovietic se referă de cele mai multe ori la efectele politice și economice ale acelei perioade, operând cu sistemul de referință al democrației occidentale. De ce aspectele de ordin religios, spiritual, metafizic rămân de cele mai multe ori pe plan secund?

Personal nu sunt de acord cu ideea precum că URSS-ul ar fi reprezentat ceva bun, întrucât aceasta a amânat liberalismul cu şaptezeci de ani. Dacă URSS-ul a reprezentat și ceva bun, asta s-a întâmplat în pofida marxismului şi graţie inerţiei creştine a slavilor şi georgienilor, și în general datorită inerției tradiționaliste a popoarelor conlocuitoare în acel spațiu. Însă dacă ne-am fi păstrat monarhiile noastre ortodoxe, am fi rezistat mult mai eficient în faţa liberalismului şi am fi fost astăzi mult mai bine pregătiţi. Aşadar,  aspectele pozitive care au existat sub regimul comunist au fost pozitive nu datorită marxismului, ci în pofida acestuia şi graţie moştenirii creştine și tradiționaliste (inclusiv tradițiile islamică, iudaică, budistă și altele din societățile noastre).

6.  În mod curent se consideră că liberalismul și comunismul ar reprezenta două ideologii diametral opuse. Însă la o privire mai atentă putem identifica o serie de coincidențe și complementarități izbitoare. Dumneavoastră cum ați descrie deosebirile și similitudinile dintre cele două teorii politice?

Pentru mine, aceste ideologii (laolaltă cu fascismul) sunt nişte bastarzi ai aceluiaşi diavol şi nişte târfe ale Babilonului (urbanismul matriarhal). Ca orice bastard, aceştia nu-şi cunosc adevăraţii părinţi şi ca nişte adevăraţi fii ai demonului ei luptă unul împotriva altuia. Fiii lui Dumnezeu nu se luptă între ei.  Similitudinile între toate cele trei ideologii (nu doar două) sunt evidente: ura împotriva creştinismului şi implicit împotriva fiinţei umane, dorinţa unei hegemonii mondiale şi promisiunea unui paradis terestru. Diferenţele dintre acestea sunt evidente – este vorba despre trei exponenţi diferiţi ai celor trei ideologii: individul, clasa şi rasa în calitatea de subiecţi ai respectivelor teorii.

7. Unii cercetători susțin precum că proiectul comunist și-a găsit o continuare logică în proiectul globalist. În ce măsură găsiți întemeiată această opinie?

Cred că deja am răspuns la această întrebare: toate trei, inclusive comunismul, reprezintă călăreţii Apocalipsei; suntem în aşteptarea celui de-al patrulea şi ne rugăm ca noi înşine să nu devenim unul dintre aceştia.

8. În spațiul ex-comunist, dar și în Occident rusofobia este alimentată de confuzia menținută în mod artificial între Uniunea Sovietică și Rusia (de până la 1917 sau de după 1991), crimele fostului regim comunist fiind atribuite poporului rus. E ca și cum nazismul ar fi atribuit poporului german, ceea ce ar trebui să stârnească în mod automat germanofobia. Cui servește menținerea acestei confuzii și cum ar putea fi depășită?

Rusia trebuie să înceteze, oriunde este posibil, distrugerea integrităţii teritoriale a republicilor ex-sovietice şi trebuie să înceapă refacerea lor. Astfel, ea nu va mai fi privită ca un stat inamic de către aceste republici, iar Statele Unite nu vor mai fi “salvatorul şi protectorul” lor. Doar în felul acesta Rusia poate dezarma americanii de rolul lor “pozitiv” în fostul spaţiu ex-sovietic.

De exemplu, în cazul Georgiei ruşii trebuie să pună capăt separatismului kartvelo-fobic, vinovat de genocid, fascist (care a ucis circa 10.000 de georgieni, a batjocorit şi a exilat 500.000 de georgieni din casele lor) în Abhazia şi în Samachablo, şi atunci în Georgia nu va mai exista rusofobie, care şi la ora actuală este extrem de neînsemnată, şi asta în pofida nemaipomenitului caz de anexare a 22% a teritoriului, profanării bisericii şi încălcarii frontierei,  în urma căreia fiecare al optulea cetăţean a devenit refugiat. La ora actuală există o singură soluţie: Rusia trebuie să anunţe revenirea refugiaţilor georgieni în casele lor sub garanţia acesteia, iar după ce refugiații vor reveni la casele lor, Georgia, drept răspuns, trebuie să renunţe la aspiraţiile ei pro-NATO. Dacă asta nu va fi făcut, atunci, generaţia noastră îmbătrânind şi murind, o parte a georgienilor mai tineri, cărora s-ar putea ca în viitor să le pese mai puţin de Abhazia şi Samachablo, deoarece nu le-au văzut niciodată cu ochii lor,  ar putea vota pentru NATO fără aceste teritorii, aşa cum tot mai mulți tineri sârbi aspiră spre UE fără Kosovo. Astfel, oricât ar părea de ciudat, în acest caz Rusia va obţine un rezultat opus celui dorit, în timp ce americanii îşi vor atinge scopul râvnit.

Aceeaşi strategie ar putea fi extrapolată, cu anumite adaptări, asupra altor republici ex-sovietice. Dacă Rusia este văzută ca un integrator, şi nu ca un dezintegrator al acestor republici, asta va  nimici rusofobia şi îi va restabili puterea, atât pe cea soft cât şi pe cea hard. Dacă, însă, Rusia va continua să dezintegreze aceste republici, ea va copia dublele standarde americane, pierzându-şi autoritatea morală şi devenind ostaticul celor care au mai mulţi dolari şi arme. Dar şi mai grav este faptul că promovând crearea unui şir de mini-state (doar în aparenţă și temporat loiale Rusiei) în jurul graniţelor sale, Rusia pregăteşte terenul pentru propria sa dezintegrare. Aşadar, Rusia ar trebui să-şi înfrunte instinctele emoţionale şi să urmeze legitățile geopoliticii.

9. O altă confuzie frecventă în Rusia și în spațiul ex-comunist în ansamblu este atașamentul concomitent al unei părți a populației atât față de Biserică, cât și față de civilizația sovietică prin definiție anticreștină? Ce ar trebui să se întreprindă pentru a se depăși această abordare cel puțin incoerentă? Oare însăși ierarhia bisericească n-ar putea contribui în mod substanțial la depășirea acestor rătăciri?

Modelul imperial (în acest caz rusesc) este simfonia între Stat şi Biserică. Este foarte greu de atins un astfel de echilibru, care până la urmă ajunge să eşueze. Modelul kartvelian este unul opus: Biserica şi Identitatea în pofida Statului, în mod ideal datorită Regelui, atunci când acesta este un bun creştin. Dar şi în acest caz birocraţii subordanaţi Regelui sunt întotdeauna răi. Şi asta e exact în spiritul înţelepciunii biblice: puterea pământească aparţine demonului. Ambele modele pot fi perfecţionate mult mai uşor în urma restaurării monarhiilor atât în cea de-a treia Romă, cât şi în cel de-al doilea Ierusalim. Ambele au nevoie una de cealaltă şi ambele nu pot fi realizate una fără de cealaltă. După restaurarea celor două monarhii, ele se vor completa şi se vor proteja una pe alta, atât fizic, cât şi spiritual. Până atunci, însă, orice apropiere între  Putere și Biserică (în special în Imperiu) va îndepărta  de Biserică mulți cetăţeni infectaţi de liberalism.

10. Cum se explică faptul că la distanța de peste un sfert de veac de la căderea comunismului și prăbușirea URSS mausoleul lui Lenin rămâne intact, iar rămășițele pământești ale acestuia nu sunt înhumate? Explicațiile care țin de menajarea sensibilităților unei părți a persoanelor în etate, care nutresc anumite nostalgii, ca și cele de oportunitate politică nu rezistă criticii. Care ar fi cauzele de ordin spiritual ce determină această paralizie volitivă și ce ar trebui să întreprindă elita rusă, Biserica, vârfurile intelectuale, administrația de stat pentru a ieși din mrejele acestui blestem istoric?

Patriarhul Ilia al II-lea mi-a dat cel mai bun răspuns la această întrebare. El a spus: “Pământul încă nu vrea sa-l primească pe Lenin pentru ceea ce a făcut el planetei prin intoxicarea ei. Este cea mai grea pedeapsă pentru un suflet”. Aşadar, înhumarea lui Lenin nu trebuie văzută ca un act fizic, ci metafizic. Nu este vorba despre o decizie pe care ar trebui s-o ia conducătorii sau chiar poporul, când anume ar trebui să fie înmormântat Lenin. Acest lucru va deveni posibil atunci când bunul Dumnezeu va considera că paharul s-a umplut.

11. În ultimii ani tot mai multă lume privește spre Rusia ca spre bastionul mondial al valorilor tradiționale. Ar putea oare curentul de opinie antiliberal din Rusia să avanseze la dimensiunile unei Revoluții Conservatoare cu impact global și care sunt, în opinia dumneavoastră, șansele unei resurecții religioase de anvergură, ce ar putea elimina din scena istoriei paradigma liberală dominantă?

În mod paradoxal, în ţări ca Georgia anume tradiţionalismul rus este cel care face munca tradiţionaliştilor georgieni mult mai dificilă. Ambele popoare având valori creştine identice, noi suntem acuzaţi că am fi spioni ai Kremlinului, ceea ce reprezintă cel mai de moarte păcat de care poate fi acuzat cineva într-o Georgie amputată de Abhazia şi Samachablo. Cu părere de rău, asta ne face mai puţin convingători, în special printre tineri, căreia i se spune: “Uite, ăştia ca Vasadze propagă ceea ce propagă şi Putin, prin urmare ei sunt în aceeaşi tabără cu cei care au ucis, violat şi exilat naţiunea noastră”.

În general, ascensiunea tradiţionalismului în regiunea noastră poate avansa doar dacă noi vom depăşi faza rezistenţei faţă de liberalism şi vom propune o ideologie de alternativă. În acest sens trebuie să propunem un Discurs Afirmativ al Tradiţiei şi să prezentăm un proiect al unei noi paradigme socio-economice. Personal cred că Rusia, cu marile ei resurse fizice, are mai puţine şanse să scape de una singură de ocupanţii care sunt mereu interesaţi de resursele ei. Prin urmare, consider că ea trebuie să se reconcilieze şi să apere Saqartvelo, ce reprezintă sera în care creşte Discursul.

Aşadar, singurul algoritm pe care îl văd (deși pare la ora actuală nerealist și utopic) este următorul: Rusia ajută la reunificarea Georgiei, o protejează şi o sprijină. Georgia adoptă prima constituţie post-liberală din lume, în care FAMILIA apare ca subiect principal, iar liberalismul, marxismul şi fascismul sunt deopotrivă interzise. Acest model ar putea fi Modelul Caucasian. Ulterior, acest model este implementat în întreaga regiune a Caucazului, iar atunci când este perfecţionat, el este pregătit pentru a fi introdus în cuprinsul vastelor spaţii ale Eurasiei.

Sursa: Flux.md

(N.B.) Precizăm că la 1 februarie 2017, în încăperile Patriarhului din incinta Catedralei patriarhale „Hristos Mântuitorul”, din orașul Moscova, sub președinția Preafericirii Sale, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Chiril a avut loc ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse la care a fost luată decizia de a forma un Comitet Organizatoric pentru desfășurarea manifestărilor comemorative la 100 de ani de la începutul prigoanei asupra Bisericii Ortodoxe Ruse.