INTERVIU / Părintele Andrei Percic: “Am simțit mâna călăuzitoare a Sfântului Alexandru de Svir în toată viața mea”

În Săptămâna Luminată venim cu o nouă rubrică “În dialog cu slujitorii Bisericii”, în care ne propunem să discutăm cu cei mai activi preoți cu rezultate misionare de excepție în pastorația tinerilor și cei care desfășoară diverse activități cu tinerii la parohiile unde sunt rânduiți să păstorească.

Astăzi, adresăm 7 întrebări tânărului și energicului părinte Andrei Percic, parohul bisericii cu hramul Sf. Alexandru de Svir din orașul Cricova.

 * * *

1. Preacucernice părinte, cum ați ajuns la slujirea preoțească și de ce anume ați ales calea slujirii sacerdotale?

Slujirea preoțească este, în linie verticală, dăruirea ființei lui Dumnezeu și Evangheliei Lui iar in linie orizontală semnifică slujirea aproapelui. Acesta a fost principiul care m-a ghidat de mic copil, fiind menit pentru această slujire încă de la naștere.

Trebuie să vă mărturisesc că mama mea, neavând copii până la vârsta de 44 de ani, a promis Domnului că copilul dăruit ei Îi va fi inchinat. Așa s-a și întâmplat.

Îmi aduc aminte cu bucurie dar și cu un oarecare amuzament cum rochiile mamei imi serveau drept veșminte preoțesti, perdelele de la cuptoraș drept uși împărătești iar conservele goale drept cadelniță, cu care înconjuram cu mult fast casa, în rugăciunile și cântările pe care le auzeam la biserică. De mic copil am avut convingerea că dacă citesc toată psaltirea și trei acatiste, Domnul îmi va îndeplini orice dorință și era chiar adevărat.

Acesta a fost probabil și motivul pentru care la admiterea în Seminarul Teologic  am fost apreciat de către Preasfinția Sa, regretatul Episcop Dorimedont (Cecan), fiind trecut cu studiile direct în anul II.

Nu pot să nu menționez activitatea mea în calitate de profesor de Istorie a Bisericii Ortodoxe române care a avut un rol definitoriu în pregătirea mea teologică ce a precedat slujirea preoțească.

2. Vă rugăm să ne povestitți despre parohiile în care ați slujit (cum au fost primii ani de slujire, primele realizări etc)?

Fiind hirotonit acum 13 ani , în ziua Înalțării Sfintei Cruci, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău, am fost numit preot în parohia Cioara din raionul Hâncești.

Ajuns în sat, mare mi-a fost mirarea să aflu că de trei luni nu se mai săvârșise Liturghia în biserica care de fapt era o încapere, căci biserică nu fusese niciodată în sat. Aici am găsit o comunitate dezbinată, oameni dezamăgiți și îndepărtați de credință.

Primul gând a fost unul cât se poate de omenesc. Îmi spuneam: „Doamne ce voi face în acest sat uitat de Dumnezeu? Mai bine las totul și plec.” Dar acea convingere despre care am vorbit mai sus, că slujirea preoțească este o jertfă până la mormânt și încurajările mamei mi-au dat puteri să încep să muncesc cu mult devotament în „Glia Domnului”,

Mărturisesc că munca aceasta s-a adeverit mult prea grea pentru un preot tânăr și fraged,  a fost nevoie de mult prea multă răbdare fiind implicată toată familia mea. În acest timp am fost rugat de către consătenii mei care de 4 ani aveau înregistrată o comunitate ortodoxă dar nu aveau teren, să intervin în calitatea mea de fiu al fostului primar din sat, în persoana tatălui meu, Petru Percic, pe lângă consiliul sătesc pentru acordarea terenului pentru construcția bisericii, ceia ce și s-a întâmplat. Astfel am făcut posibilă realizarea unei etape decisive grație căreia în satul natal strălucesc cupolele unei noi biserici.

După câteva luni, la Cioara, roadele nu s-au lăsat așteptate. Cu susținerea creștinilor și a ctitorilor din sat, au demarat lucrările de construcție. La un an au fost sfințitie clopotele bisericii (un set de 7 clopote în valoare de 12 mii euro aduse din Rusia  cu suportul președintelui de atunci Vladimir Voronin).

 Peste 5 ani a fost sfințită biserica (400 mp amenajată interior și exterior cu toate cele necesare).

Au mai trecut 2 ani și a fost  obținut un grant de la Ministerul Ecologiei prin care a fost înverzit în totalitate teritoriul bisericii de o jumătate de hectar.

Tot atunci am construit pe teritoriul bisericii o capelă în cinstea Sfântului Preacuvios Alexandru de Svir.

Având o deosebită evlavie față de acest minunat Sfânt al Ortodoxiei, am tradus cartea „Viața și minunile Sfântului Preacuvios Alexandru de Svir” și cu ajutorul doamnei preotese am înregistrat și un acatist cu corul bisericii.

Am adus sfintele Moaște ale Sfântului Alexandru, spre binecuvântare și aflare permanentă în biserică.

Dar, realizarea mea cea mai importantă, consider că a fost creșterea și educarea în Legea Domnului a două generații de tineri care acum sunt creștini adevărați, dascăli și preotese vrednice și am educat creștini cu frică de Dumnezeu de care sunt nespus de bucuros.

3. Vă rugăm să ne povestiți despre construcția unei noi biserici ( și anume din lemn) la Cricova și nu în altă localitate ; cum ați ales hramul, mai neobișnuit pentru spațiul nostru ?

La Cricova am început totul de la zero. Întrucât am început această împreună-lucrare cu părintele meu iubit, Sfântul Alexandru de Svir încă de la Cioara și simțind mâna acestui mare sfânt în viața mea dar și a creștinilor care l-au cunoscut nu puteam să nu-i promit o biserică închinată Lui mai ales că în Moldova nu există biserică cu acest hram.

În acel an, doamna preoteasă a beneficiat de o bursă doctorală în Elveția și în paralel muncea în calitate de profesor de limbă franceză pentru emigranții de acolo, prin urmare banii obținuți atunci și ulterior activând în continuare în acest domeniu prin intermediul conferințelor-video de aici de acasă dar și prin vânzarea casei ne-a permis să procurăm un teren și să edificăm într-un timp atât de scurt construcția bisericii, în prezent suntem foarte îndatorați cu multe credite, valoarea unei biserici din lemn fiind mult mai mare, dar grație muncii și străduinței doamnei preotese și cu rugăciunile și dragostea creștinilor care îl iubesc pe Sfântul Alexandru, o să le reușim pe toate.

De ce anume din lemn? Dacă priviți atent icoana Arătării Sfintei Treimi a Sfântului Preacuvios Alexandru, veți vedea în planul doi o capelă din lemn în care sfântul se ruga, deci reiterez că nici nu putea fi construită altfel această biserică decât din lemn.

În privința locului, vă spun cu toată încrederea că tot Sfântul Alexandru l-a ales.

Sfântul Alexandru a dorit să se construiască acolo unde a fost cu adevărat e nevoie; într-un oraș cu aproape 14 mii locuitori, unde sunt 4 case sectare și doar o singură biserică ortodoxă.

4. În afară de slujirea la Sf. Prestol mai aveți alte preocupări?

Construcția bisericii îmi „fură” tot timpul, dar într-un an de la punerea temeliei am înălțat și Sfintele Cruci pe cupolele bisericii și asta în condiții foarte dure, în lipsuri și prigoană din partea unor suflete reci, lucru extrem de dureros pentru mine și pentru familia mea. Prin urmare, am în față o misiune mult mai grea decât a fost la Cioara – să încep să zidesc și Biserica Vie, și să încălzesc cu căldura Credinței inimile împietrite, aceasta oare e puțin ?

5. Vă rugăm un sfat pentru tinerii de astazi

Vorbind despre tineri, nu pot să nu-mi amintesc una din discuțiile pe care am purtat-o cu un tânăr care nicidecum nu-și putea găsi perechea pe motiv că nu înțelegea rostul căsătoriei.

„Părinte, spune el, cum să-mi aleg o soție așa încât să fiu fericit alături de ea?”

Atunci am mers în altar și m-am întors cu Sfânta Cruce: „Îi zic, vezi cum stă Mântuitorul cu brațele întinse pe Cruce? Uite-așa trebuie să te jertfești pentru soția Ta până la moarte. Acum mergi și alege.”

6. Ce semnificație are pentru Dvs, sărbătoarea Învierii (cum o trăiți personal din punct de vedere duhovnicesc)?

„Și dacă Hristos n-ar fi Înviat, zădarnică ar fi fost propovăduirea noastră, zădarnică și credința voastră „

Pentru mine bucuria Învierii depășește ca valoare toate bucuriile pe care le poate trăi și simți un pământean, dar cu atât mai mult un slujitor, acesta este sensul existenței mele și a slujirii mele la Sf. Prestol. Învierea Domnului sfidează legile firii și depășeste înțelegerea noastră îngustă pentru că aceasta nu este o bucurie din lumea aceasta, ci o bucurie care mă face să gust din bucuria raiului promis.

7. Ce sfat puteți da pentru credincioși, în perioada pascală (spre exemplu ceva legat despre mâncare, mulți fac în așa fel că umplu masa cu bucate de tot felul și pun accent pe ea; anumite norme de trăire a acestei perioade).

Nu puțini sunt creștinii care se pregătesc pentru Înviere: unii participă sau nu la sfințirea prinoaselor pascale, iar apoi aleargă la masa veseliei unde se va rosti „Hristos a Înviat – Adevărat a Înviat!” Un salut amestecat cu ospețe grase asimilate cu medicamente pentru facilitarea digestiei, recomandate pentru îmbuibare.

Alții serbează Paștile în excursii organizate departe de casă, biserică și chiar de spațiul creștinesc.

Cu regret spun acestor creștini că de bucuria pascală și de salutul prietenesc al Măntuitorului „Bucurați-vă!” nu vor avea parte.

Iubiți credincioși ! Vă îndemn să retrăiți dimensiunea sacră a Învierii pentru că aceasta este sfârșitul Golgotei fiecăruia iar dincolo de suferința Crucii se ridică soarele dreptății – Hristos!

Fie ca Dumnezeu să ne reverse în inimi puterea de a înțelege că minunea Învierii lui Hristos este o neîncetată învitație la cunoașterea Lui!

Vă mulțumesc pentru interviu, Hristos a Înviat !

 Interviu realizat de Mihail Iutiș pentru www.ortodox.md